S-au arestat oameni, în Olanda, se caută coiful care atâția ani a stat bine-mersi într-un coteț de găini. S-a dus Florența al nostru, procurorul general, până în Olanda (era mișto să fi fost ciordit coiful la Florența), să se vadă cu procurorii de acolo. Deci, n-a făcut un zoom cu ăia de la birou, era necesar să meargă până acolo ca să mimeze munca. Super! Mă rog, nu de-aia țin un jurnal zilnic, să scriu tot despre idioțeniile pe care le fac ăștia cu funcții. Am pentru asta Starea nației. Unde am stat de vorbă azi cu George Haber, un tip cu mulți bani și foarte simpatic, stabilit de multă vreme în State. Am decis la final că nu-s de acord cu aproape nimic din ceea ce susține dânsul, dar am fost de acord să nu fim de acord și dialogul ăsta face parte dintr-un demers necesar, pe care îl voi face în 2025: să ies mult mai mult din bulă, să discut cu mai mulți oameni care au lucruri de spus, care sunt relevanți în domeniile lor sau pentru opinia publică și cu care știu de la început că nu voi fi de acord. Îmi face bine și mie, vă face bine și vouă. Azi am zis că-mi dă sângele pe nas când am auzit că Trump e ok și că soluția la dezinformare e mai multă informație. Dar mi-am revenit și am rezistat tentației de a explica eu într-o jumătate de oră de ce nu sunt de acord. Important este ca oamenii care se uită să poată lua decizii în cunoștință de cauză.
Mesaj de la un domn:
”Aman acest email de mult timp însa a venit momentul: De cand va urmaresc constant, de cand ati iesit de pe tv (cand erati pe tv ma uitam dimineata la reluare si imi era cateodata greu pentru ca ma afecta foarte mult ce spuneati si plecam cu o incarcatura negativa la lucru pana am reusit sa inteleg mai bine continutul si sa privesc mai in perspectiva) am deprins urmatoarele obiceiuri benefice :
- pana la 35 de ani am citit 2 jumatati de carte, acum citesc cam 1-2 carti pe luna.
- desi am perioade cand mai fumez, in general in vacante cand apare repetitiv si alcoolul, stiu mereu sa renunt.
- am devenit foarte preocupat de sanatate si citesc cu atentie etichetele, merg si la sala, prefer sa merg mai mult pe jos si pe scari de cate ori am ocazia, incerc sa fiu pe viitor cat mai de ajutor pentru cei 3 copii ai mei.
- nu mai simt nevoia de alcool desi consumam zilnic 3-4 beri.
- nu mai am cont pe retele, aveam pe facebook.
- primesc toate informatiile cu un filtru mult mai bun, si le verific din surse de incredere.
Va sunt foarte recunoscator si va urez success in toate proiectele. Eu sunt din Timisoara dar abia astept sa fac o vizita la Cafeneaua Natiei.”
Sunt multe astfel de mesaje Și contează. Și pentru mine, și pentru colegii mei.
Nu mă acomodez deloc cu programul ăsta care nu mai presupune navetă. Probabil o să-mi mai ia ceva. Azi, având interviu live fixat și neputând înregistra decât seara altceva (din cauza șantierului), am fost dimineață la cafenea să mănânc, la un meci al copiilor de la U18, grupa la care Robert nu joacă din cauza a două zile, fiind născut pe 29 decembrie. Cei de la Andu Sibiu erau neînvinși, i-au bătut ai noștri la 30 de puncte, în condițiile în care am jucat fără pivot.
Apoi am plecat către redacție, ca să realizez acolo că am uitat acasă cheile. M-am întors (fac maximum 15 minute de acasă oriunde aș avea treabă în oraș) și am decis să bag un antrenament la sală. A intrat excelent. Cineva spunea că nu înțelege cum consum atâtea calorii la un antrenament de forță, că lui nu-i iese, abia ajunge la 400. Repet, dispozitivele astea de monitorizare sunt toate greșite, dar îți poți face o idee folosindu-le. Am făcut poze azi la antrenament din zece în zece minute, pentru că eu cred că are legătură cu intensitatea. La pauză între serii de maximum 90 de secunde (la brațe doar 60) ajungi într-o zonă destul de solicitantă fizic după jumătatea sesiunii, cum se poate vedea în poze. Repet, problema semnalată poate fi la dispozitivul de monitorizare.
Iată și pozele (l-am rugat pe Chat GPT să le pună în ordine, dar nu a reușit, pesemne Deepseek l-a băgat în depresie):
Vă las, ies pe-afară cu Kara acum, iar apoi mă bag la citit și la somn. Mâine merg la podcast la Gojira și sper să ajung și la lansare la Bonea, la Cărturești Modul. Nici nu știu unde e. Merge și Andreea cu mine.
Ăăă, ce mai voiam să zic: ”Nu mai pot cu câte ăăă-uri face ăsta”, a comentat un domn pe live-ul de youtube. Un sfat, poate-l ajută. Ce fac eu când mă uit la unul dintre miliardele de clipuri care există pe net și mă enervează cel care realizează acel clip. Nu mă mai uit. Nu am scris niciodată nimic, nu am reproșat ceva, pur și simplu nu m-am mai uitat. De ce oare oamenii nu pot face asta? Pentru că dacă te uiți la cineva doar să comentezi că nu-ți place, dar te uiți în continuare, asta spune mai multe lucruri nasoale despre tine decât despre persoana la care te uiți. Ăăă, nu credeți?
Și acum, ăăă, datele zilei:
Somn: 7 ore și 26 de minute. Foarte odihnit m-am simțit dimineață.
Pași: am 6000 acum, trec de 10.000 după plimbare.
Antrenament: DA. Forță, full-body, o oră și un pic. 807 calorii.
Mâncare:
9,.30: la cafenea: salată (verdeață, roșii, castraveți, avocado), omletă cu ciuperci din trei ouă.
14,30: shake cu 25 gr proteină vegetală și creatină.
15,30: salată verde (de toate națiile), doradă la cuptor cu fasole verde la cuptor, pregătit de chef Eugen.
21.00: Of, n-am putut să mă abțin și am degustat chestii vegetale aduse de Monica, de la un nou furnizor. Nu mi-au plăcut.
Citit:
Urmează: Gustul amar al ciocolatei. Pe mâine.
Io pariez pã Cristela, a furat coiful sa l poarte cand devine intaia doamna, s o protejeze aurul Dacic de undele 5G si sa nu atraga nanocipuri.
De obicei citesc dimineata, dar dupa emisiunea de astazi am vrut sa citesc ce ne spui, nu m-am putut abtine.
Felicitari si multumesc! 👏🏼🙏🏼