Algoritmul care amplifică și colectivul care uită

Obosit. Starea sănătății dimineață, pauză de meci de Liga 1, băieții au câștigat acasă cu Steaua, meci strâns, frumos, apoi live-urile de luni. Sunt rupt de somn, iar mâine am zi grea, cu scris și emisiune de dimineață de la prima oră până la șase seara, când sper să ne lase vremea să jucăm fotbal.  

Pe lângă multe vorbe de bine, care mi-au întărit credința că facem bine ceea ce facem, plus informații chiar mai grave despre ce face Piedone la ANPC, am primit și ceva hate după emisiunea de joi. Asta din ce-a și ajuns la mine, pentru că probabil e jale prin locurile în care eu nu sunt, gen tiktok și altele asemenea. Nu mă mai mișcă de mulți ani mizeriile astea, mă miră însă tăcerea instituțiilor în fața abuzurilor unor asemenea ipochimeni. Consiliul pentru Combaterea Discriminării, de pildă, nu consideră că trebuie să se sesizeze la filmulețele cu șeful ANPC, în care acesta discriminează în cel mai mizerabil mod cu putință, în ploaia de inimioare și like-uri din partea populației căzută în admirație în fața unui analfabet abuzator. 

Îmi revin în minte obsesiv acele filmulețe în care acest Piedone este înconjurat de copii, de tineri care vor să se fotografieze cu el. Pe bune? Cu Piedone? Ce vremuri trăim, nu? O perioadă în care oamenii aplaudă instinctiv ceea ce ar fi trebuit cel puțin să ne pună pe gânduri. Piedone, frații Tate ajung să fie percepuți nu doar ca alegeri valide, ci chiar ca repere. Ca oameni de urmat. De lăudat. De luat exemplu. Nu mai există practic niciun reper. Cum am ajuns aici știm, nu e vorba doar de deteriorarea educației, ci de faptul că n-am fost pregătiți pentru un răspuns la toată nebunia asta tehnologică. Lucrurile vor fi reglementate, dar suntem doar tâmpiți dacă spunem uitându-ne la ce ni s-a întâmplat că trebuia să facem așa și pe dincolo. N-aveam de unde să știm. Dar știm unde suntem acum. În punctul în care confundăm carisma cu competența, vocea tare cu vocea justă, siguranța de sine cu valoarea morală, viralul cu valorosul. Un personaj abject precum Piedone este azi erou pentru mulți, pentru că, și citez aici din comentarii, e bătăios, e pe teren, are curaj, muncește, nu se dă înapoi, face treabă. Uau! Frații Tate ăia, la fel. Promotori ai unui tip de masculinitate bolnavă, agresivă, bazată pe dominare, dispreț față de femei și pe o logică de tip „lumea e a celor tari”, sunt acum, pentru milioane de tineri, adevărul pe care nimeni nu are curajul să-l spună. Sunt modelul de bărbat, în lipsa altora. Sunt mentorii din vidul educațional și relațional în care i-am lăsat pe adolescenți, pentru că nu am fost pregătiți deloc - cum am fi putut fi - pentru ceea ce avea să ne aducă internetul, rețelele de socializare, tehnologia. Chiar, știați asta? Un profesor de filosofie care predă un curs numit „Etica și Internetul”, la o universitate din New York, le pune tuturor studenților, în prima zi de curs, această întrebare: dacă ați putea să vă întoarceți înapoi în timp și să opriți smartphone-ul și rețelele de socializare de la a exista vreodată, ați face asta? Pe parcursul ultimilor trei ani, zice acest profesor de filosofie, peste 80% dintre studenți au răspuns „da”. Ar vrea ca telefoanele inteligente și rețelele să nu fi existat vreodată. Doar bomba nucleară a mai fost atât de regretată.

Dar nu putem lăsa algoritmul să decidă ce e ok și ce nu e în regulă într-o societate. Nu putem să lăsăm societățile fără filtre și anticorpi.

Acești copii, acești tineri, acești adulți care idolatrizează astfel de personaje nici măcar nu știu că au o problemă. Pentru că, simțindu-se neputincioși, ei vor lideri puternici, chiar dacă sunt distructivi sau tocmai de-aia. Pentru că am ajuns să avem o cultură care prețuiește forma, nu fondul. Pentru că nu mai gândim, pentru că mulți tineri, lipsiți de repere autentice, confundă agresivitatea și aroganța leadershipul. Băi, nu, în niciun caz Piedone nu poate fi un model. Nu, Tate nu poate fi un mentor. Să nu ne lăsăm manipulați de spectacol. Popularitatea nu este validare morală. Și ce urmează, dacă vrem să nu pierdem libertatea și democrația, e o muncă grea, pe care polonezii, de pildă, au avut răbdarea să o facă în ultimii ani. Noi, chiar dacă am vrea, nu cred că avem cu cine. E mare nevoie să reconstruim reperele. Cu răbdare. Cu vulnerabilitate. Cu adevăr. Lumea are nevoie de modele. Dacă nu oferim unele bune, se vor impune cele rele. Dacă ajungem să considerăm integritatea o slăbiciune iar tupeul mizerabil o calitate, atunci nu vom putea reveni pe un drum ok, pe coridorul ăla atât de îngust către libertate. Dincolo de abandonul total al instituțiilor statului, complice cu nemernicii care ajung să ne conducă, dincolo de algoritmul care amplifică, problema e și la noi. La colectivul care uită. La publicul care nu mai vrea să gândească.

S-a montat azi în sala mare tabloul ăsta 3d făcut de doamna Elena Arion, care a muncit serios la această plantație de cafea. Arată mult mai bine vîzut pe viu, posibilitate care sper să existe în curând, încă ne luptăm cu lucrări și complicații care nu vor să se termine. Dar vom reuși!

Și datele zilei: 

Somn: 8 ore și 4 minute. Excelent. Nota 9. 

Pași: 5300, noroc cu meciul băieților, m-am tot plimbat pe acolo, acum e o vreme să nu dai nici câinele afară, nu mai ies nicăieri. 

Antrenament: Nu.  

Mâncare: 

10.00 - mixul meu

16,00 - borș de pește, saramură de crap. Sursa aia bună de vă spuneam de ea n-a fost prea bună de data asta, în sensul că peștele a fost congelat înainte de a ajunge la noi. Gata și cu sursa asta. Mai căutăm. Ca om care a crescut pe baltă și a mâncat toată copilăria pește proaspăt am și ochiul, dar și nasul antrenat. Deci, nu. 

20.30 - salată cu roșii, castraveți, verdeață, avocado, ardei, ceapă verde. Și o lasagna cu spanac, am prins ultima porție, e genială, nu puteam să rezist. De mâine aplic o rețetă a lui Michael Ormsbee, seara 40 de grame de proteină și nu mai mult de 220 de kcal. Deci, un shake proteic și o banană, cam așa. Făceam asta, după cum se poate vedea în istoric, dar pe sărite. De mâine o voi face o lună, dincolo de faptul că mai dispar niște kilograme, cică somnul e mult mai bun. Recomand interviul făcut de Galpin cu acest tip, Ormsbee. 

Citit:

Dimineață, Mașinăria de minciuni, vreo 25 de pagini, mâine e gata. 

Văzut: 

Un episod proaspăt din the Agency.