Am scăpat de fascist. Și cererile online se depun la ghișeul trei

Îi zic Monicăi: ai vreo idee de subiect? Nu știu despre ce să scriu în jurnal. Da, sunt zile de-astea în care nu aș zice nimic. În general sunt zilele în care deja am scris mult pentru emisiune. Și marți și miercuri sunt astfel de zile. Ea: culcă-te! Hai, zi-mi, insist. Îmi strigă în timp ce urcă la culcare: scrie despre programul de gravide pe care-l au ăștia la instituțiile sufletului. Cer detalii și aflu că la Primărie poți depune un dosar doar luni și joi, undeva până în prânz. La DSP, poți lunea și miercurea, de la 8,30 la 12.00 și joia, până la ora 15.00. Marți și vineri nu se lucrează cu publicul. Serios? De ce? Adică, de ce sunteți acolo, nu pentru public? Sigur, nu e vina funcționarilor, e o prostie să-i acuzăm pe ei, dar un astfel de program arată mai multe chestii. Că statul în continuare nu dă doi bani pe cetățeni. Că deficitul de personal e evident, deși tâmpiții planetei urlă despre cum ar trebui să dăm toți funcționarii afară. Închipuindu-și ce, că ne vom rezolva singuri problemele? Dar probabil ăștia de urlă să fie dați afară bugetarii nu se gândesc atât de departe. Deși cred că tot ei sunt și foarte nemulțumiți când au o problemă și trebuie să aștepte prea mult ca statul să le-o rezolve. Da, unii își încuie bine logica în beci înainte să plece dimineața de acasă. Și ar mai fi ceva. Eșecul total al digitalizării. Să nu poți depune niște hârtii online pentru o chestie banală, pentru care nici nu ai nevoie de oameni, totul se poate automatiza imediat, ei bine asta arată că nu prea avem cum să ne facem bine prea curând. E nevoie să mergi acolo, la ghișeu, pentru că doar așa mai pică ceva și doar așa te mai pot avea la mână cu diverse. Și doar așa statul rămâne important. Apleacă-te, încă puțin, încă puțin, să ajungi cu gura la gaura prin care trebuie să vorbești. Și-acum, din poziția asta nefirească, spune ce problemă ai. 

I-am cerut lui Chat gpt să facă o fotografie cu indicația asta: 

E cam prost, știu. L-am întrebat câte mâini are un om, speram să-mi spună că a fost ironic. Mi-a făcut altă poză, cu un om cu doar două mâini. Era mișto să răspundă ca Despot. Și e varianta de 200 de dolari pe lună. Dar, cum zicea regretatul meu prieten, Nini Hristodorescu, un om tare bun, de la care am învățat multe, nu de-asta îl iubim noi. Pe AI, că Nini zicea asta când scriam eu câte o prostie și el o semnala. Pe mine mă ajută foarte mult AI-ul, mai ales când lucrez la emisiuni și îi cer să-mi rezume articole lungi, un podcast din care vreau să scot niște idei, un studiu, un capitol de carte din care vreau ceva, să-mi caute tot felul de informații care altfel mi-ar lua mult timp. Mă scutește de foarte multe ore de muncă. Nu înseamnă de fiecare dată timp câștigat pentru mine, dar înseamnă de multe ori că am timpul pe care-l vreau pentru a face emisiuni mai bune, de pildă. Ce pervers, nu? Pentru mulți, care nu lucrează pentru ei, ci într-o corporație, de pildă, e o mare capcană aici, pentru că AI-ul ne ajută să fim mai productivi, fără ca asta să însemne să muncim mai puțin. Ceea ce n-ar trebui să permitem. Astea sunt subiectele care ar trebui să ne preocupe deja, pentru că dacă nu forțăm reglementarea profitul ne va exploata până la ultima picătură de energie. Și încă un pic apoi. Am zis-o de mai multe ori, nu un partid aș face, ci un sindicat foarte puternic.

Cine, crocodila? E bine, pe-aici, ne mai jucăm, de mai mușcăm, na, câini suntem. 

Am scăpat deci de șarlatanul fascist. CCR a decis, normal, că nu poate candida. Ideea e dacă statul își va face treaba până la capăt și îl va condamna pentru ce-a pus la cale. Vă reamintesc acuzația: trădare. Se dă mai puțin pentru crimă. 

Să vezi tristețe în perioada următoare, se duc naiba toți boții ăia care umflau toate postările extremiste, de părea valul ăsta de rahat mult mai mare decât este. Hai, poate ne liniștim și ne vedem de viață. În democrație, așa cum e ea există și putem lucra s-o îmbunătățim. O să fie bine. Nu știu cu cine să fac interviu mâine, dacă aveți vreo idee lăsați în comentarii, vă rog. Mulțumesc. 

Au venit și mesele la hub-ul nostru și oameni buni ne sună să își ofere ajutorul. Chiar și firme. Ieri l-am pus pe un om pe drumuri, săracul. M-am simțit atât de aiurea. Mi-a spus Monica aseară. Eu credeam că pe 10 martie aranjăm cărți, așa că i-am zis asta mai demult, a venit, săracul, și cu două sacoșe de cărți după el, și a văzut șantierul. Am numărul lui, dar e între sute de mesaje pe watsapp, n-am avut timp să iau la mână și să prezint scuze. Abia săptămâna viitoare sper să sosească rafturile, ne-a luat foarte mult să fixăm drăcoveniile alea decorative pe tavan, care dau foarte bine, dar au fost destul de migăloase și greu de asigurat. Ne apropiem. De vineri se montează și lumini și boxele pentru concerte. 

Și datele zilei. 

Somn: 8 ore și 22 de minute. Nota 8. În fiecare marți mă trezesc cu durere de cap. Cred că fac prea multe lunea.  

Pași: 15700.

Antrenament: Da, fotbal. Am redevenit mașina de goluri care mi-ar fi adus bani și glorie dacă m-aș fi născut în alte vremuri și dacă n-aș fi fost un indolent. Dar mă mulțumesc și cu atât. Bucuria fotbalului (jucat, nu privit) nu poate fi egalată de nimic. Ceasul arată că sunt la 17% și că am nevoie de 57 de ore de recuperare.

Mâncare: 

10.00: mixul meu. 

13,30: salată mare cu verdeață, legume, ulei de măsline, oțet de mere, supă cremă de roșii cu caju, shakshouka. 

20.30 icre de crap, patru felii, pâine neagră cu maia, un kefir, o plăcintă cu brânză. 

Citit: 

Mă bag acum, că trebuie să stau la recuperare, în boots-uri, o oră ca să pot să merg mâine normal. 

Văzut: 

Nimic.