Cât de proști ne face AI-ul. Și de ce nu putem fi insule
Hai, că am fost la fotbal în seara asta. Afară, unde strânge destul de bine. Dar mi-am pus colanții ăia buni, de zăpadă, să nu-mi înghețe ouțele. Se comenta după meci, când ne târam spre mașini. Și eu le-am zis unor băieți ceva mai tineri: tăticu, la 47 de bețe, după 90 de minute de joc fără oprire, te bucuri să pleci acasă pe picioarele tale. Mă rog, vedeți mai jos, la datele zilei, cum am plecat eu. Na, glezna prea fină, fundașii prea ca-n Premier League.
Azi am revenit cu emisiunile înregistrate, adică lucrate. Am scris aseară și azi-dimineață emisiunea de azi. Și am constatat nu doar că-mi place mai mult așa, să-mi lucrez mai bine emisiunile (am văzut și comentarii pe ideea asta, că-i mai bine așa), ci și că am nevoie de ceva timp să revin la ritmul de anul trecut, adică se simte pauza de la scris, pentru că am făcut mai multe live-uri în decembrie și începutul acesta de an. Citeam zilele trecute un articol al lui Jonathan Haidt, autorul cărților Mintea moralistă și Generația anxioasă, care continuam cu privire la AI, ideea lui Carr, care se întreba prin 2008 dacă nu cumva google ne prostește. Eu sunt sigur că AI-ul ne va schimba gândirea cu totul. Nu știu dacă vom fi mai proști, acum așa pare. Adică, eu mi-am amintit tot ce-am pus în emisiune, toate fazele video de acum 15 ani, de acum 10 ani, fără să am nevoie de vreun instrument care să mă ajute. Și mi-am adus aminte de ceva ce-am menționat aici în treacăt. Cum, când s-au introdus telefoanele mobile, noi, jurnaliștii, lucram cu agende, normal. Și formând de multe ori un număr ajungeai să-l reții. În agenda telefonului puteai salva doar zece numere, deci era inutilă. Așa că eu și colegii mei aveam în minte zeci, dacă nu chiar sute de numere de telefon, în funcție de domeniile pe care le acopeream. eu știam, de pildă, numerele celor mai importanți oameni din sportul local, ale parlamentarilor prahoveni, erau 17 la număr, ale oamenilor cu funcții din administrația locală și județeană, cei mai importanți primari din județ, plus alți jurnaliști și oameni pe care-i invitam pe la emisiuni. Acum, dacă știu pe de rost în total zece numere de telefon. Culmea, unele reținute acum 25 de ani și pe care unii dintre acei oameni încă le folosesc le știu în continuare. Unii ar putea spune: și cu ce te ajută asta? Păi, specialiștii ar putea vorbi ore întregi despre rolul foarte important pe care memorarea în dezvoltarea și menținerea sănătății creierului. Că-i mai auzi pe unii: domne, îi pun ăștia la școală pe copii să învețe poezii pe de rost. Ce-i asta, la ce-i trebuie bietului copil să rețină o poezie? Păi, dacă nu exersează treaba asta până la o anumită vârstă va rămâne în urmă. Cum e și cu urechea. Orice copil poate dezvolta auz perfect până la șase ani. Dar un copil care n-a vorbit și n-a fost expus vreunei limbi până la 12 ani nu va mai vorbi niciodată. Găsiți amănunte în cartea Peak, de Anders Ericsson. Și uite-așa mai târziu te vei întreba de ce oare copilul e cam prost. Și ajunge să lase astfel de comentarii la emisiuni (e proaspăt, din seara asta):
Mi-a scris un mesaj pe mail și N. Este unul dintre cei mai buni alergători de anduranță din țară. Și deși spune că e de acord în mare cu opiniile mele, nu e deloc de acord că o persoană nu ar fi de ajuns pentru sine ca să reușească în viață. Și omul îmi explică în mesaj cum a reușit el fără să beneficieze de vreun ajutor, de vreo echipă, nu are nici măcar un maseur. Doar cu disciplină, dorință, muncă și iar muncă, în timp ce alții petreceau și pierdeau nopțile. Am zâmbit. Și scriu aici despre asta poate vă ajută și pe voi. Și o să-i răspund mai elaborat lui N. la mesaj, scriu aici doar că vineri seară, o fată de nouă ani, care ar fi putut să ajungă cea mai bună alergătoare de anduranță din lume, a adormit la ora zece seara, iar o oră mai târziu, când tatăl ei a intrat în cameră să o învelească și s-o pupe - așa fac părinții, își pupă copiii și îi mângâie și plâng de bucurie lângă ei când ei dorm -, copila murise. Așa că nu, nu e de ajuns să vrei, să ai disciplină, să muncești, ai nevoie de incredibil de mult noroc ca să ajungi să poți să faci toate astea. Și plini de dragoste de sine uităm să fim recunoscători pentru că existăm. Și pentru că putem face ceea ce ne propunem să facem. Ar mai fi putut N să fie unul dintre cei mai buni alergători de anduranță din țară dacă s-ar fi născut în Siria, printre bombe? Sau în Gaza? Iată, cât noroc. Sau dacă n-ar fi avut un picior? Ori o boală nenorocită? Da, ne putem încăpățâna să ne plângem de ghinionul că nu ne-am născut într-un loc mai bun decât ăsta. Eu am învățat odată cu înaintarea în vârstă să văd norocul chior pe care l-am avut și-l am în continuare. Și sunt atât de recunoscător încât nu mai vreau de acum decât să le dau și altora din acest noroc.
O poză de azi, de la Teatrul nației, cu cafelele mele, singurele de azi, înainte de a intra la înregistrare.
A, să nu uit. Începem întâlnirile din țară, prima este pe 20 februarie, la Buzău, de la ora 18.00, la Cafeneaua artiștilor. Vă aștept acolo, se ocupă de organizare Radu, de acolo. Mâine am discuție cu Valeriu Nicolae live, de la 19,30. Online.
Și datele zilei:
Somn: 7 ore și 21 minute. Nota 9.
Pași: 15.200. Am recuperat lenea de ieri. Cică 1800 de calorii consumate, ceea ce e, desigur, fals. Am explicat ieri de ce. Iar ceasul a intrat un pic în panică, am ajuns acasă pe roșu:
Antrenament: Da. Fotbal, după o pauză de vreo șase luni. Am luat-o ușor, cu alergare seara, de acum mai bine de o lună, v-am povestit. Am gheață la glezna fină, unde am fost controlat de un fundaș advers. Arată așa,
dar în poză pare mult mai rău decât e. Vânătaia de mâine o să fie mișto! Sper să mă lase repede, că joi am meci la tenis de masă.
Mâncare:
10.00: mixul meu. 10 g. ovăz, 10 g. chia, 10 g in, 10 g. cacao pudră, 10. g cânepă, 30 g proteină vegetală. Lapte de ovăz. 100 gr. afine.
14,00 - salată verde, legume la cuptor (multe) cu somon la cuptor. O banană.
20,30 - un shake proteic (35 de grame de proteină vegetală), o banană.
Citit:
Cursuri pentru examen, am terminat un proiect pentru sesiune dimineață. Și am început Societatea oboselii, de Byung Chul Han. Sper să mai apuc să bag ceva acum. Somn bun.
Apropo de accidentări la sport, am ieșit ieri cu caucazienii la plimbare. Full body workout. Mă dor acum mușchi pe care nu știu cum îi cheamă și pe care nu știam că îi am. Lăsând gluma la o parte, asta cu „ce nașpa e viața mea când am de toate și mă culc sătul seara și îmi permit și 3 vacanțe pe an” e îngrozitoare. Și eu îmi aduc aminte de vremea lui Ceașcă, când înghețam de frig și aducea mama de la serviciu porția ei de mâncare: 4 felii de salam de vară și 2 felii de pâine. Asta era cina sau micul dejun pentru mine și fratele meu, în funcție de tura în care lucra. A fost un Crăciun în care a primit tata niște banane de la serviciu, verzi, bineînțeles. Le-am pândit o săptămână, sau cât o fi fost, până am avut voie să le mâncăm. Ce desfătare! Era paradis. Cu toate că am avut doar 8 ani la Revoluție, îmi aduc aminte de astea de parcă erau ieri. Și mulțumesc lui Dumnezeu că suntem aici, cu toată situația asta nesigură și aiurea. Pentru prima dată în viața mea, anul trecut m-am gândit să plec din țară. Dar nu, stau aici. Dacă plecăm toți, ce va fi? Îți doresc o zi minunată și mulțumesc pentru toate temele astea de gândire și pentru toate emisiunile.
Am auzit odată o chestie deșteaptă într-un podcast, nu mai știu ce om mai inteligent ca mine a zis: „There is no such thing as self-made. No one is self made” - „Nimeni nu s-a realizat în întregime prin forțe proprii”. Ideea fiind că, înafara situației în care ne-am născut în pădure din mamă lupoaică, toată lumea a avut în jur, de la naștere, persoane care ne-au marcat parcursul, chiar dacă uităm sau nu punem preț pe influența lor. Un profesor care ne-a apropiat de o disciplină, un bunic care avea un talent care ne-a inspirat, un prieten din copilărie care ne-a determinat să ne mutăm la o școală anume schimbând astfel totul, o vecină care venea să vadă de noi când eram mici. Absolut nimeni nu e unde e exclusiv prin pură genialitate înnăscută, ci prin virtutea miilor de interacțiuni și întâmplări care l-au modelat.