Despre capitalul cerebral. Și tu de câte ori ai fost azi dobitoc / dobitoacă?

Oricum ar fi, cu toții am fost azi mai puțin dobitoci decât Remus Pricopie, de la SNSPA, care l-a propus pe Trump pentru Nobel. Ordin pe unitate probabil. Cred că e imposibil să fii mai imbecil de atât. Vorbim luni, la Starea nației live.

De când m-am mutat la Ploiești cu redacția, s-a dus naibii și ziua de vineri, în care ani întregi nu am făcut nimic pentru proiectele editoriale. Cel mult am scris pentru newsletter. Dar am apucat să merg la tenis de la 15.00 la 16.30, chiar dacă am fost pe fugă, am și întârziat și m-a și bătut amicul Adrian, bravo lui că a jucat foarte bine. 

Am făcut azi live, pe canalul Starea sănătății, cu Radu Țincu. Care s-a pus pe drum și a venit de la București, ca să avem discuția față în față. Am apreciat foarte mult gestul, e primul interviu (pentru care eram complet nepregătiți, dar nu era să-i spun omului să nu vină) pe care-l facem în acest spațiu. Nu aveam lumini reglate pentru interviu, nici decorul aranjat (încă lipsesc niște imagini pe care le veți vedea săptămâna viitoare), dar Oana și Alex s-au mișcat excelent și au reușit să facă locul prezentabil. 

A fost și ultimul live pe care-l fac vinerea. Nu pot să susțin acest ritm, am nevoie să revin la un program în care nu am emisiuni mai mult de patru zile pe săptămână. Și îmi trebuie trei zile să-mi revin. A îmbătrânit animalul. Nu că nu lucrez în cele trei zile, doar că am nevoie să lucrez la alte lucruri, să fac cu totul altceva. Mă ajută să mă relaxez și să mă resetez. 

Am sunat-o în drum spre casă pe Raluca să mă pună la curent cu ce s-a întâmplat azi. Pentru că nu am citit nicio știre. Și mi-am dat seama în timp ce o ascultam că absolut nimic din ce s-a întâmplat azi nu mă interesează. Nu ca jurnalist, ca jurnalist toate erau de știut, mă rog, trebuia să le știu. Ca persoană, nimic nu era în vreun fel relevant pentru viața mea de zi cu zi. Și e clar că aproape tot ce se întâmplă și ce se relatează despre ce se întâmplă este total irelevant pentru viețile noastre. Dar rămânem cuplați acolo, să nu cumva să pierdem ceva important. Cred că un buletin de știri pe zi, bine făcut, la ora șapte seara, e doza suficientă și necesară de informație. Eu încerc să evit cât pot. Și asta îmi afectează de multe ori calitatea muncii, ceea ce fac implicând cunoașterea a cam tot ce se întâmplă. Inclusiv rahaturile care nu contează. Pentru că nu știi când ai nevoie să le legi într-o emisiune. Ca jurnalist, trebuie să fii mereu acolo. Așa că mi-am făcut o rețetă pentru intervalul joi după prânz - duminică seară, atunci când nu am emisiuni. Nu mă uit la știri și recuperez duminică seară și luni dimineață, când citesc documentarea pe care o fac Elena și Raluca. Așa pot să fac multe alte lucruri, în principal să citesc. Am reușit să nu mai postez pe rețele, următorul pas (am mai încercat, e mai greu de făcut) este să bag telefonul într-un sertar de vineri până duminică. Să îl verific o dată pe zi. Am ajuns să detest mizeria asta de aparat care-i legat practic de mâna mea, e deja parte din corpul meu. Și mă gândeam în ce măsură aș mai putea să funcționez fără telefon? Cred că ar fi foarte dificil și aș face mult mai puține chestii. Cred c-o să fac ce-a făcut și Bonea, adică să și dezinstalez toate aplicațiile rețelelor de pe telefon. Cea mai mare problemă este cu watsapp, unde petrec destul de mult timp și folosesc aplicația pentru a comunica și cu toată lumea cu care lucrez. Azi am făcut din nou ceea ce detest când văd la alții. Am fost șoferul ăla care n-a plecat de la stop pentru că citea mesajele de pe watsapp, vreo 35 la număr, strânse după o oră și jumătate de live. Un dobitoc. I-am zis lui Chat GPT să facă o ilustrație pe tema asta și am râs de ce i-a ieșit: 

Mă gândeam că am trăit fără telefon mai bine de 20 de ani, aproape jumătate din timpul pe care l-am stat pe aici. Ca să ne înțelegem, când voiam să sun pe cineva trebuia fie să cobor din bloc și să folosesc telefonul public de peste drum (asta însemna înainte de 89 să am cel puțin trei lei, ceea ce de multe ori nu aveam, iar dacă aveam nu eram tâmpit să dau un telefon, îmi luam un ecler, care fix atât costa), fie să merg până la mamaia, care stătea destul de aproape de noi, dar acolo trebuia să mă rog cu cerul și cu pământul să mă lase să folosesc telefonul și de cele mai multe ori preferam să nu apelez. Că dacă ceream doar de mâncare mă certa mai puțin, în timp ce-mi punea să bag în mine. Altfel, voiai neapărat să vorbești cu cineva mergeai la el. Sau îi scriai, dacă nu era din localitate. Se supără acum copiii când le dă cineva cu seen. Să vezi cum e să trimiți o scrisoare unei fete din alt oraș și să aștepți apoi o lună să primești răspuns. Și să te gândești zilnic dacă a primit sau nu scrisoarea, dacă a citit-o, dacă îți răspunde…

Ok, erau alte vremuri, era acceptabil să nu fii găsit imediat. Dar cică eram mai bine cu căpuțul. Am citit un articol interesant despre dovezi care sugerează că abilitățile noastre de inteligență și rezolvare a problemelor au atins un vârf la începutul anilor 2010 și au fost în declin de atunci. Deși biologia fundamentală a creierului uman nu s-a schimbat, performanța medie la diverse teste de inteligență și raționament a scăzut. Această tendință coincide cu tranziția de la media bazată pe text la cea vizuală și digitală, ceea ce duce la consum pasiv și la schimbări constante de context, afectând atenția, memoria și autoreglarea. Și deși capacitatea intelectuală de bază a oamenilor rămâne intactă, aceste schimbări în obiceiurile noastre digitale pot influența negativ funcționarea creierului.

Și la mine cred că influențează din ce în ce mai negativ, ca să zic așa. Și mi-a plăcut sintagma asta cu capitalul cerebral. Ceva ce nu prea ne preocupă, deși ar trebui. Aveți grijă de creierul vostru, că nu ne așteaptă vremuri prea bune. 

M-am văzut azi cu două fete senzaționale, pline de viață și de bunătate, Alis și Grațiela, de la Grace on a plate. Ele fac niște produse foarte bune (le-am gustat) pe bază de nuci. 

Și-am povestit despre chestii pe care le facem împreună și sper să ne iasă ceva frumos. Grațiela se ocupă de producție, ea a făcut și facultatea de Nutriție la Târgu Mureș, vreau să povestim mai multe în perioada următoare, mai ales că fetele sunt de loc de lângă Văleni, deci trec des pe aici. Astea-s produsele, cum ziceam, am gustat din toate, mă miram eu pe la 17.00 că nu mi-e foame, și după tenis. Normal, după șapte lingurițe din marfa asta… Veți găsi produsele lor și-n băcănia noastră de la hub. 

Și ca să termin frumos, ca de vineri seară, RăsfăKara:  

Și datele zilei: 

Somn: 8 ore și 18 minute. Nota 9. 

Pași: 11.300. 

Antrenament: Tenis de masă. 1230 Kcal. 

Mâncare: 

10.00 - salată verde cu legume (roșie, ardei, castraveți) și avocado, omletă. 

17,00 - un shake proteic, un burrito de la cafenea. 

20,30 - salată tabbouleh, tocăniță de legume cu mămăligă.

Citit: 

Texte de la superscrieri. 

Văzut: 

Nimic.