Granițe. Libertatea care te face mai obedient. Și prăjitură cu quinoa

Citit. Cântat la chitară. Făcut și băut cappuccino. Jucat tenis de masă. Masaj. Mers și suferit la meci de baschet. Mâncat prăjitură. Ascultat muzică. Cam asta a fost ziua de azi. 

M-am apucat de Insula copacilor dispăruți. De la început, că o începusem acum ceva timp și am lăsat-o apoi. Acum m-a prins. Am și eu câteva fixuri. Unul dintre ele e ăsta cu granițele care mă scot din sărite. Și am găsit o  descriere excelentă a granițelor în cartea asta: ’’O hartă e o reprezentare bidimensională cu simboluri arbitrare și linii imprimate care hotărăsc cine urmează să fie dușman și cine prieten, cine merită iubirea noastră, cine, ura noastră și cine, indiferența noastră totală. Cartografia e un alt nume pentru poveștile spuse de învingători. Pentru poveștile spuse de cei care au pierdut nu există unul.’’ Superb. Dar ne încăpățânăm în continuare să ne impunem ceea ce simțim față de alții în funcție și de granițe, poate cea mai idioată invenție a omenirii. Linii imaginare care separă nu doar pământuri, ci și suferințe, empatii, compasiuni. Un copil care plânge pe partea cealaltă a graniței nu ne interesează. Un om care moare dincolo de o linie trasată pe o hartă nu mai e problema noastră. Ne credem civilizați și evoluați în timp ce ne definim identitatea prin excluziune. Ne e frică de ce nu putem controla. Așa că desenăm. Pe hârtie, în minte, în inimă. Ziduri, bariere, granițe. Și uităm că toate astea sunt doar povești inventate de cei care au avut arma și, deci, ultimul cuvânt. De ce nu vrem să acceptăm că suntem la fel? Aceeași carne. Aceeași frică. Aceeași nevoie de iubire. Granițele nu apără nimic. Doar ne împiedică să ne vedem unii pe alții. 

Slavoj Zizek spune că ’este ironia supremă a istoriei faptul că individualismul radical servește drept justificare ideologică pentru exercitarea neîngrădită a unei puteri pe care marea majoritate a indivizilor o trăiesc ca pe o forță vastă, anonimă, care le reglementează viața fără niciun control democratic real.’’

E paradoxul societății moderne: în timp ce ni se promovează ideea de libertate individuală absolută, realitatea este că deciziile noastre sunt adesea influențate sau dictate de structuri de putere invizibile și necontrolate democratic. Asta fac permanent corporațiile, algoritmii de inteligență artificială sau politicile economice globale, unde cetățenii nu mai au niciun control. Vedem cum voturile sunt folosite pentru a justifica măsuri de neconceput până acum în State, unde asaltul asupra democrației este atât de evident. Iată cum conceptul de “libertate individuală” devine un instrument retoric care maschează lipsa de control real pe care indivizii o au asupra vieților lor. În loc să fie o expresie a autonomiei personale, individualismul radical poate servi ca o acoperire pentru consolidarea puterii în mâinile unor entități care nu sunt supuse niciunei forme de responsabilitate publică sau democratică. Asta e o formă de opresiune, în care indivizii sunt lăsați să creadă că sunt liberi, în timp ce, în realitate, sunt supuși unor forțe pe care nu le pot influența sau controla. Și pe care le aplaudă. 

Am stat azi pe la cafenea în două reprize, cât să mă văd cu niște oameni faini, români care trăiesc afară cu familiile lor și care au venit de sărbători acasă. Ne-am îmbrățișat, ne-am pozat, ne-am urat toate cele. E bine să ne știm împreună și să ne dăm unii altora putere și inspirație, chiar dacă ne despart atâtea granițe.

Vă pupă Kara: 

Și datele zilei: 

Somn: 7 ore și 4 minute. Foarte bine. Nota 9. 

Pași: 11500.  

Antrenament: Da, tenis de masă, antrenament și joc. Am fost și la ceva masaj dimineață, dar am simțit contractura la solicitare mai mare, trebuie să schimb și adidașii de tenis, dar și pe cei de fotbal, așa că am văzut azi niște filmulețe cu recomandări.  

Mâncare: 

11.00 - salată a la rousse, vinete, icre, salată verde cu roșii și castraveți, pâine.  

17,00 - salată cu de toate, varză a la Cluj, la cafenea. O jumătate de prăjitură cu quinoa și unt de arahide. Senzație! Mănânc doar de Crăciun și Paște prăjituri, deci vă închipuiți ce gust au pentru mine. 

20.30 shake proteic. O banană. Un kefir, o felie de pască. 

Citit:

Insula copacilor dispăruți - Elif Shafak - 42 de pagini.

Văzut: 

Nimic. 

Ascultat: 

Marc Scibilia - More To This