Lumea se schimbă. Nebunii doar ne țin ocupați. Unde-i laserul lui Ceaușescu? Și o bere, vă rog. Zero.
Devine din ce în ce mai clar ce face de fapt dovleacul ăla înfuriat de Trump. Și voi dezvolta subiectul într-o emisiune la care scriu acum și pe care îmi propun să o difuzez mâine. Sau săptămâna viitoare. Nu știu. Am vreo cinci emisiuni începute, la care tot scriu. Nu e ceva ce n-am mai vorbit la podcastul Vocea nației în ultimii ani, de când tendința asta e evidentă. Vorbește și Mihnea Măruță în podcastul recent cu Striblea (n-o să mai zic cu cine vreau să fac interviu că-i cheamă Striblea repede! :)) despre alianța asta între populiștii autoritari și oligarhii tehnologici. Avem și tehno feudalismul lui Varoufakis, sunt deja câteva cărți care descriu această dictatură tehnologică pe care bogații planetei, care dețin tehnologia, o pun deja în operă. Ce nu pricep (încă) cetățenii acestei lumi care n-au miliardul de dolari în cont este că noua ordine este făcută de bogați și va fi condusă de bogați pentru bogați. Adică, dacă aruncăm la tomberon și democrația, adio, drepturi și libertăți, cel mai puternic va avea întotdeauna dreptate. Să nu credeți că Musk sponsorizează distrugerea democrațiilor europene aiurea.
Ce face acum Trump este o încercare - disperată, zic eu - de a întări Statele Unite și de a-i instala pe marii bogați la butoane astfel încât să nu mai poată fi dați jos. De-aia nu-l interesează alianțe puternice și întărirea unor parteneriate reciproc avantajoase. Nu, Trump zice: dă-i încolo de aliați, ne pierdem timpul cu ei așa cum ne pierdem timpul cu democrația. Adevărata putere stă în economie, în tehnologie și în capacitatea de a proiecta forță militară. Și în direcțiile astea merg toate deciziile lui Trump, care în paralel, prin tot ceea ce face pe plan extern, îi slăbește pe ceilalți jucători. O Europă preocupată de pace este o Europă care nu poate recupera la nivel de inovație în tehnologie, unde și așa pare să fie destul de mult în spate. Așa că menținerea stării de conflict prin punerea la pământ a democrațiilor e o strategie foarte bună. Nu cred că-i va reuși, adică sper să nu-i iasă și să-și rupă dinții cât mai repede. Americanii sunt într-o situație destul de nasoală. Economia Chinei a depășit-o pe cea a Statelor Unite în termeni de paritate a puterii de cumpărare, iar producția industrială a Chinei este acum de peste două ori mai mare decât cea americană. De-aia Trump plusează aici și scade taxe și cheamă fabricile înapoi în țară, să producă acolo. Americanii nu mai pot domina geopolitic lumea așa cum o făceau în trecut și se confruntă cu limitări financiare majore: în 2024, pentru prima dată din 1934, cheltuielile pentru dobânzile la datorie au depășit bugetul apărării. Care-i mare, tati.
Practic, în privința relațiilor externe, Trump adoptă o poziție de forță, pe care la prima vedere și-o permite. Din tot ce se întâmplă, putem înețelge că țările vor mai exista și vor fi recunoscute ca atare de SUA doar în măsura în care vor avea ceva de oferit americanilor. Sigur, se pune un a în fața moralității, americanii abandonează statutul de lider al lumii libere și Trump tocmai a urinat pe 250 de ani de democrație, dar lumea de azi e despre bani cât mai mulți și cât mai repede. Libertatea asta va însemna de acum la americani: poți spune orice câtă vreme faci ce spun eu. Mă rog, dacă ești student american nici să spui orice nu mai poți, pentru că Trump a emis un ordin executiv prin care orice protest neautorizat din școli, licee, universități va duce la tăierea tuturor fondurilor pentru școala respectivă și la exmatricularea definitivă a elevilor și studenților care participă la proteste. Dacă sunt străini, studenții protestatari vor fi expulzați. Libertate!
Să avem grijă să fim în formă deci, că nu știm ce ne așteaptă. Sau să avem măcar pe lângă noi un câine care pare serios.
Și scriind în paralel la două texte mi-a venit ideea asta. Și-așa am pus la pământ toată industria de apărare. Ce-ar fi să ne apucăm ca lumea de treabă pe linia asta cu armele? Alocăm bani, scutiri de impozite, investim aici în fabrici ca lumea, angajăm zeci de mii de oameni să facă arme, tati. Nu e ca și cum noi nu ne pricepem. Băgăm și la greu buget de cercetare și facem din producția de arme prioritate zero. Că noi făceam cele mai tari arme, cu laser, pe vremea lui Ceaușescu, de tăiam tancurile rusești în două: dzzzzt! Deci, putem, tovarăși!
Dincolo de glumă și de sonați extremiști care vor să ne scoată din Europa și din NATO, să interzică medicina și să ne învețe să comunicăm prin telepatie în timp ce ăia care le sponsorizează distrugerea democrației primesc gratuit ce resurse mai avem de dat, avem nevoie de un plan bun, pe care să-l și punem în aplicare, pentru a putea să facem față la ce ne așteaptă. Sigur, ce tehnologie, noi n-am digitalizat instituțiile, suntem, citeam azi, pe ultimul loc în Europa la ponderea medie în PIB a veniturilor bugetului general consolidat și a veniturilor din taxe, în perioada 1995-2022. Muci. Și ne uităm la un ticălos mincinos precum Ciolacu, dar îl tolerăm pentru că ne e frică să nu pierdem și bruma asta de democrație pe care am construit-o atât de greu și cu atâtea sacrificii în ăștia 35 de ani.
Iar mi-am pierdut cumpătul în trafic azi. Sunt atât de prost de prea multe ori pe zi! Nu am mai circulat de ani buni prin oraș, la ore la care se iese de la școală, de pildă. Dacă 12 ani am plecat din oraș dimineața și m-am întors seara am uitat cum e în trafic. Să ne înțelegem, la mine la Ploiești trafic aglomerat înseamnă că în loc de zece minute, dacă știi pe unde să mergi, traversezi orașul în douăzeci, deci după atâta București nu mă plâng. Eram în fața liceului lui Robert, Mihai Viteazu. Pe o bandă, cârd de mașini pe avarii. Pe cealaltă, se stătea. Aștept, aștept, încerc să văd ce se întâmplă. Ok, se ieșea de la școală. Într-adevăr, traversau copii. Dar puteau trece mașini, câte una, câte două. Nimic. Stau, stau, ies din mașină să mă uit, s-o fi întâmplat ceva, să nu claxonez ca boul. Nu părea să fie nimic în neregulă. Am înfipt mâna în claxon. S-a reluat circulația. Am trecut, mașinile care blocau traficul erau trase pe dreapta, pe avarii (afară ar fi fost cu toții imediat amendați, asta, să stai pe avarii că aștepți pe cineva e un rahat românesc pe care nici noi nu-l facem afară - adică, eu, când am făcut asta am primit acasă o amendă de vreo 600 de euro), am trecut pe lângă prima dintre ele, cea de nu trecea. Un nene îmi face semn că-și așteaptă copilul. Bă, ești atât de nesimțit? Și nu te puteai da la o parte să treacă două sute de mașini care stăteau în spatele tău? E clar că-s din ce în ce mai mulți oameni cărora nu le mai pasă de reguli, de legi, de bun simț, de empatie, de ce înseamnă să trăim împreună într-o comunitate. În halul ăsta să-i fi alienat rețelele astea imbecile? Lipsa de educație? Lipsa de interacțiune umană de calitate? E înspăimântător.
Dar acum sunt calm, pentru că scriu textul ăsta cu o bere în față. Sebastian, membru serios al tribului, mi-a auzit problema, că nu găsesc bere Guinness zero, care mi-a plăcut când a fost la Dublin, așa că a pus el niște baxuri pe curier. Au ajuns azi, să ai sănătate, omule! Foarte bună! Caut să aduc la noua cafenea, la butoi, sper să găsesc o sursă bună până la urmă, n-am găsit o firmă care să importe, mai caut. Noroc!
Am fost o fugă la mama azi, să-i duc un crap baban și un borcan cu icre crude. Ea m-a așteptat cu icre preparate deja și cu zece ouă de țară. Am stat cât să fac peștele rondele, că era întreg, apoi am fugit, că aveam live cu Valeriu, la 18.00. Iar au făcut ledurile alea discotecă în timpul live-ului, ceva e profund greșit cu ele, mâine vine Remus să termine cu totul decorul, sper să rezolvăm. Vineri punem luminile pentru cromă și aia e, studioul e pregătit pentru toate producțiile noastre. Greu, dar am biruit.
Și datele zilei:
Somn: 7 ore și 5 minute. Nota 9.
Pași: 5600.
Antrenament: Da, forță. O oră, 650 Kcal. De la brâu în sus, picioarele nu mă ascultă după fotbal, daună totală. Ceasul zice: durată de recuperare, 47 de ore. Mâine și vineri sunt la tenis.
Haleală:
10.00 - mixul meu
14.00 - salată a la rousse, crap la cuptor (ce-a mai rămas de aseară, mai am și mâine, a fost mare).
20.30 - salată, trei felii de pâine integrală cu icre făcute de mama. Un shake proteic.
Citit: Două articole științifice pentru disertație.
Văzut: Nimic.
Dragos eu cred ca treaba asta cu empatia si a le pasa oamenilor de alții e foarte greu de atins la noi. Cred totuși ca dacă politia si-ar face treaba si la ora 11:45 s-ar infiinta în fata școlilor și liceelor cu carnețelul de amenzi pentru doar câteva luni, s-ar rezolva problema. Cred ca și în multe tari din Europa și chiar în US majoritatea respecta regulile și de teama amenzilor și pentru ca si-au dat seama ca totuși e mai bine pentru toată lumea dacă o fac. Dar asta e eterna problema a României instituțiile statului nu fac nimic.
Dragoș, ceea ce mă intrigă și mă îngrozește pe mine este că administrația autocrată din SUA (deocamdată, cred că așa trebuie să-i spunem, fără menajamente), în frunte cu Trump, este mâna bionică a lui Putin. Mă îngrozește acest efect de bumerang și această răzbunare încrâncenată pe care lumea lui Putin o exercită exact prin intermediul Americii. Zici că ne-a rupt o mână și ne bate cu ea la cur. Cam asta se întâmplă, deocamdată, până când o să se trezească Trump. Dacă o să se trezească.
Următorul punct: și noi ne dorim să fim primii atunci când venim cu concepte și idei noi în domeniul nostru de activitate, însă cred că, uneori, informația trebuie să circule. Dacă sunteți de aceeași parte a baricadei, dacă există loc (și cu siguranță există) pentru toată lumea, dacă există audiență (și cu siguranță există) pentru toată lumea, atunci, în domeniul vostru, ar trebui să vă completați, să cooperați și, eventual, să concurați mai puțin. Remarca ta referitoare la Striblea mi se pare puțin cam răutăcioasă și gratuită. Arată cumva o gândire comercială, iar, din punctul meu de vedere, dezvoltarea și prosperitatea sunt rezultatul creșterii organice, al activității susținute și al unei abordări deschise – criterii pe care le îndeplinești cu succes. Eu nu îi dau timp lui Striblea. E foarte bun, dar se lălăie destul de mult. Îți dau atenție ție și proiectelor voastre. Mai mult decât atât, faptul că l-a invitat înaintea ta pe Mihnea Măruță îți poate fi de folos. Ai material de lucru.
Următorul punct: și eu sunt de acord să avem producție. Sper că nu era o glumă :))
Următorul punct: Penultima oară când am vorbit cu fratemiu la telefon, după ce m-a salutat, l-a înjurat pe unul în trafic. Doamne, cât mă enervează chestia asta! Cât mă enervează că, pe de o parte, oamenii nu mai au răbdare și sunt prinși într-un malaxor al agitației, nervilor și repulsiei, iar, pe de altă parte, că sunt atâția la care poți observa lipsa de respect în trafic și aproape că te conving că aceeași lipsă de respect o au și când stau la coadă în magazin, și când vin la DITL să ia un certificat, și în orice interacțiune cu alți oameni sau furnizori de servicii. Tratează casierițele ca pe niște cârpe, dar se așteaptă să fie tratați regește în orice alt context, inclusiv la locul lor de muncă. O idioțenie care mă intrigă foarte mult!
Nu știu dacă ai observat câtă nevoie au oamenii să fie ascultați. Încercăm să venim de trei ori pe an în țară. Acu’ vreo doi ani, eram la Kaufland în Craiova și m-am trezit că, din senin, doamna de la mezeluri, în timp ce mă servea, îmi povestea ceva personal. Avea nevoie să fie ascultată! Pe vremuri, eram foarte obișnuit cu astfel de lucruri. Îmi amintesc că, atunci când am depus un dosar de petiție la Primăria Sectorului 3, în doar o oră ajunsesem să știu și despre fiica doamnei de la biroul respectiv, și despre divorțul prin care trecea, și despre partajul pe care voia să-l facă. Cam așa sunt oamenii la noi. Nimeni nu vorbește cu ei, majoritatea sunt încruntați pe stradă, iar foarte mulți cred că li se cuvine să fie tratați regește fără să arate, în schimb, o minimă decență. Sau, dacă arată cea mai mică urmă de decență, aceasta le crește rangul (egoul, evident) cu vreo zece grade.
Mda! Povestesc des despre primele lucruri pe care le-am descoperit în Spania:
Răbdarea – La supermarket, casierița îi scria rețete de ceai unei doamne în vârstă. Nimeni de la coadă nu a comentat absolut nimic și toți au așteptat ca cele două să termine discuția. Ulterior, am experimentat și noi astfel de situații, inclusiv la primărie.
Comunicarea – În prima mea zi la supermarket în Spania, casierul vorbea cu clienții, doar că unul era într-un colț al magazinului, celălalt era în colțul opus. În altă zi, șoferul de autobuz vorbea cu un domn care era pe la mijlocul autobuzului. Așa sunt ei, sunt latini. Și noi suntem latini, dar, ca societate, influența balcanică cred că ne cam strică. Poate ar trebui să privim mai mult către latura noastră latină, unde e posibil să găsim mai multă căldură.