Nu, publicul nostru nu e stăpânul nostru

O altă zi plină, în care am lucrat mult. Miercurea muncesc cel mai mult, practic toateă ziua. Când nu scriu înregistrez și am de înregistrat două, trei sau chiar patru producții, în funcție de ce-am reușit luni și marți. În sensul că atunci când sunt leneș lunea și marțea ziua de miercuri devine un coșmar. 

Am avut un dialog care mi-a făcut bine azi, cu Radu Vancu, pe care-l urmăresc și-l apreciez mult, deși n-am interacționat direct până acum. Îmi doream de mult un dialog cu Radu, pe care-l consider unul dintre acei intelectuali curajoși, care nu fug de responsabilitate, care se implică de fiecare dată când democrația e pusă în pericol. Mai sunt prea puțini ca el, din păcate. Și cred că situația în care ne aflăm va deveni mult mai nasoală pentru noi, pentru toți românii, dacă abandonăm democrația și-l instalăm pe omul rușilor la Cotroceni. Dacă se va întâmpla asta în mai va fi și din vina intelectualilor din acesastă țară, care s-au speriat de trei înjurături și două blesteme de pe Facebook și au decis că viața cetății nu mai e problema lor. 

Scriu asta aici nu doar pentru cei care citesc, ci în primul rând pentru mine, că e important să-mi reamintesc în astfel de momente. Publicul meu nu este stăpânul meu. Publicul meu nu este stăpânul meu. Publicul meu nu este stăpânul meu. Nici oamenii care sprijină financiar această fabrică nu pot decide subiectele pe care le abordez la emisiuni. Sunt jurnalist, nu lăutar. Sigur, ei pot alege să nu mai contribuie, de-aia primim foarte puțini bani de la foarte mulți oameni. De-aia am plecat de la tv, ca să decidem noi subiectele și cum le abordăm. 

Uite-aici, mostră de abonat stăpân, care nu concepe să audă de la noi lucruri cu care el nu e de acord. 

Am demonstrat de atâtea ori (pe canalul ăsta, da!) că există un mare deficit de bugetari, datele sunt disponibile oficial, am făcut emisiuni întregi despre asta. Acest tip spune că statul ar trebui să funcționeze cu zero angajați. Și să-i rezolve problemele. E ceva de noaptea minții. Dar lumea e nervoasă. Și speriată. Și votează cu extremiști care le promit lucruri pe care nu le pot livra. Dar va fi prea târziu. 

Și scriu asta și sunt pornit pentru că am avut o discuție cu Raluca în seara asta pe subiect. Că au fost comentarii (mă rog, sunt de regulă o mie de comentarii și o sută de mii de vizualizări la o emisiune, nu e ca și cum comentariile a 10 oameni sunt relevante într-o astfel de problemă) în care unii au cerut să nu mai tot discutăm despre Georgescu, că-l umflăm și mai mult. Nimic mai fals, cred eu. Era ok să nu facem asta când Georgescu nu exista, forța cu telefoane ale unora de prin Servicii și Armată prezența la Starea nației. Și am refuzat ani buni să-l primesc, în ciuda comentariilor din chat. Știți de ce nu am făcut interviu cu el înainte de alegerile anulate după primul tur. Tocmai ca să nu ajungă cu discursul lui fascist la mai mulți oameni. Dar acum situația e cu totul alta. Acest patriot care n-a locuit aici în ultimul deceniu și care amenință că ucide democrația în România dacă va fi ales (și are se pare pentru asta și sprijinul Rusiei, dar și pe cel al Statelor Unite, devenită peste noapte cel mai mare dușman al democrației, sub dementul de Trump) e pe primul loc în sondaje și are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, dacă va fi lăsat să candideze. Ori acum trebuie cu toții să vorbim doar despre Georgescu. Și să le spunem oamenilor nu doar cine este acest personaj, ce reprezintă el, cine-l sprijină, ci și ce ni se va întâmpla dacă de mâine dispare democrația din România. Cu argumente, cu apel la istorie, cu cuvintele curate, cum spunea azi în interviu Radu Vancu. Cu poveștile care să-i facă pe oameni să înțeleagă că poate democrația nu le-a adus bunăstarea pe care o sperau (deși aici ar trebui să dea vina pe capitalism, nu pe democrație), dar anularea ei cu siguranță le va aduce mai multă sărăcie și multă, infinit mai multă suferință. Cum spun zilele astea bieții ucraineni, părăsiți de americani, care au bătut palma cu criminalul de Putin, mai bine morți în război decât sub ruși. 

Revenind, legătura cu publicul este esențială. Să-i ascultăm pe oameni e obligatoriu. Iar noi la Starea nației n-am fi reușit să ajungem până aici fără publicul nostru, care a înțeles că trebuie să sprijine presa independentă chiar și atunci când îi spune lucruri care nu-i plac. Și jurnalul ăsta e tot un mod de a fi în contact permanent cu publicul. Merg în țară, mă văd cu oamenii, îi ascult, răspund la mesaje, fac live-uri cu abonații. Dar deciziile despre ce subiecte abordăm și când ne aparțin nouă, ca jurnaliști. Da, și acum mă refer strict la mine, uneori sunt absolut idiot, defazat (mai ales că nu mă uit la tv de ani buni), lipsit de viziune și chiar de instinct. Dar am întotdeauna în vedere interesul public. Suntem în situația asta și pentru că presa a fost condusă în ultimele decenii de editori imbecili, niște slugi jalnice, oameni care, vai, dar ei oferă ceea ce publicul cere. Dacă publicul cere, noi trebuie să dăm! Nimic mai greșit. Presa informează, educă, distrează, e o platformă pentru dezbateri. Sunt cele mai importante funcții ale presei. Încă se învață asta la facultățile de jurnalism. Nu scrie nicăieri despre profit, nu scrie nicăieri că publicul este stăpân și dictează subiectele. Mizeria asta a fost adusă de comercialul care a pus stăpânire pe editorial. Când presa a început să lucreze pentru profitul corporațiilor și pentru guverne, abandonând publicul. Și apoi da, clientul nostru a devenit, pentru bună parte din presă, stăpânul nostru. Câinele? Da, câinele nostru este stăpânul nostru, asta da: 

Am primit câteva mesaje interesante de la oameni care se joacă și ei cu AI-ul, mulțumesc. Mâine sunt la Buzău, dacă vreți să incubăm ceva idei bune mă găsiți la Cafeneaua artiștilor, de la 18.00. Somn bun. 

Și datele zilei. 

Somn: 7 ore și 48 minute. Excelent. Nota 9.   

Pași: 4300 până acum, urmează plimbarea de seară. 

Antrenament: Nu. Încă o zi în care am lucrat non-stop. Mâine încep ziua în sală, pentru că am greu până seara și iar nu apuc. 

Mâncare: 

10.00: mixul meu 10 g. ovăz, 10 g. chia, 10 g in, 10 g. cacao pudră, 10. g cânepă, 30 g proteină vegetală. Lapte de ovăz. 100 gr. afine.

14,00: salată cu legume și avocado, supă cremă de roșii, cartofi dulci cu burger vegetal (doar chifteaua). 

20,00: salată verde, ton la borcan, Kefir, două felii de pâine prăjită.

Citit: 

Recitit How to Spot a Fascist, de Umberto Eco, pentru emisiunea de mâine. Și multe articole, interviuri, m-am pus la punct cu dark enlightenment și alte porcării gen Curtis Yarvin.  

Văzut: 

Ultimul episod din SAS - eroi și ticăloși. Sper că vine și a treia serie. Nu? 

Mă, tre să îmi fac timp să mai pun și eu câte-o poezie aici, cum face Bianca Oanea, că viața fără poezie e pustiu. Dar dacă sunteți cuminți o s-o vedeți și pe Bianca la SN, că eu cred că lipsesc din spațiul public vocile feminine puternice care să ne spună cât de proști suntem și să ne aducă împreună. Deocamdată, sigur va veni Teodora Munteanu, care e foarte bună, scrie excelent, eu eram pistol cu apă la vârsta ei, o să vă placă.