Oare extremiștii citesc?

E clar, nu face bine scrisul în jurnal seara. Așa că o să încerc dimineața, la prima oră. Rămâne de văzut cum abordez, că nu pot scrie cum mi-a fost ziua care stă să înceapă, nu? Să fac o combinație, ce-a fost ieri cu ce îmi propun azi? Nu știu. Aș încerca de mâine să fac ceva cu totul altfel, cu o singură idee, plecând de la ceva ce am citit seara sau în ziua respectivă, de la ceva ce am văzut sau ceva ce am ascultat. Un fel de jurnal de cititor, privitor, ascultător. Că altfel prestațiile mele sunt publice, aproape zilnic, pe canalele noastre de Youtube, Starea nației oficial și Starea sănătății. Cred că așa e cel mai bine. Și texte despre chestii pe care le discut și la emisiune voi scrie din nou în newslettere, Starea săptămânii și Starea sănătății. 

E și treaba asta, că la finalul unei zile în care am scris de mi-au sărit capacele la emisiune sau chiar emisiuni un alt text (mare, că eu n-am cum altfel) nu are cum să fie nici bun și nici să mă ajute ca exercițiu de reflecție. Nu mai zic că Monica (de fapt asta e problema principală) mi-a zis azi ceva ce m-a făcut să iau decizia de a renunța definitiv de mâine la mai scrie seara în jurnal. Că parcă stăteam mai mult împreună seara și vorbeam mai mult când făceam naveta. A durut, dar cred că are dreptate. La început s-a bucurat și ea, că o lăsam cu serialele ei, chiar mă întreba când mă apropiam de canapea dacă n-am de scris, dar după două luni jumate a devenit deranjant. Așa că scuze, dar chiar am o viață mișto de care trebuie să am grijă. O să auziți de la mine peste zi. Iar dacă nu, aia e, vor fi și zile fără text, că nu e ca la cezariană, că rupem firul divin, cum spune Țăcălin Georgescu. 

Și-o să fie totul și mai personal. Uite, în timp ce scriu textul ăsta îmi zboară gândul la Salama, o tânără în vârstă de 18 ani din Siria, pe care am cunoscut-o aseară, când am deschis cartea Cât timp înfloresc lămâii. Înainte de izbucnirea revoluției siriene din 2011, Salama era studentă la Farmacie și își vedea de viața ei, alături de o familie fericită. Doar că nenorocitul ăsta de război schimbă tot. Părinții și fratele nu mai sunt, iar ea e nevoită să devină practic, cu un an de studii la Farmacie, medic. Chirurg. O mai are doar pe cumnata ei, care este însărcinată, Layla. Vă dați seama ce-i în mintea unei copile căreia războiul îi schimbă în felul ăsta viața? Imaginea cu ea în magazinul în care mai sunt doar câteva lămâi și ceva pâine uscată pe rafturi mi-aduce aminte de rafturile goale din Alimentara de la mine din cartier, dinainte de 89. Și azi atât de mulți oameni spun că era mai bine atunci în România. Tocmai de-aia e nevoie să citim, să-i convingem pe copii, pe tineri, pe adulți să citească literatură, ficțiune, au nevoie să trăiască poveștile altora, să simtă, să știe. Cred că oamenii care citesc mult nu prea au cum să fie extremiști. Nu poți fi empatic și extremist, nu? Și-mi vin în minte versurile celor de la Om la lună, piesa Greieri și furnici, de pe albumul Solaar pe care îl ascult în bulcă de câteva zile: 

Suntem atât de mici 

Pentr-un joc atât de mare 

Doar am trecut și noi pe-aici 

În mare căutare 

Suntem atât de mici 

Pentr-un joc atât de mare 

Suntem și greieri și furnici 

Fiecare-n căutare.

Mă rog, chiar vreau să-i întreb de ce ei zic atâți de mici, Pentr-un joc atâți de mare…

Da, vom vorbi și despre cărți, vom asculta și multă muzică bună și vom vedea multe spectacole de tot felul la hub-ul nostru cum nu mai există pe-aici. 

Apropo, azi am vorbit cu Ștefania, colega noastră, care pune la cale o piesă frumoasă, zice ea și o cred, pe care o va aduce și la Ploiești în vară-toamnă. Și deja am început să rezervăm date pentru concerte, spectacole, azi am văzut că și-a afișat programul și Ada Milea, vreau să o sun mâine să ne treacă și pe noi în program măcar de două ori anul ăsta. Abia aștept. Vai cum e cu toate luminile, cu ecranul ăla gigant și cum se aude totul în sala mare. Cum ar zice patriarhul care și-a montat azi ditamai crucea pe Catedrala Mântuirii, de șapte metri și șapte tone, dai un ban, dar iei ceva frumos. 

Mai scriu doar că sunt foarte supărat, m-am lovit din nou la fotbal, adică a recidivat accidentarea, acum undeva mai jos, pe gambă, iar durerea e foarte nasoală. Și totul s-a întâmplat într-un joc de care mă bucuram atât de mult. Așa că mâine merg la ceva fizio și probabil urmează încă o pauză de două-trei săptămâni. Noroc că am tenisul de masă că nu știu ce m-aș face fără joc. Urât e să constați că te lasă corpul odată cu trecerea timpului, oricât de mult ai avea grijă de el. Somn bun.

Și datele zilei: 

Somn: 8 ore și 18 minute. Excelent. Nota 9. 

Pași: 11.300, chiar dacă nu am rezistat până la final la fotbal

Antrenament: Da, fotbal, accidentarea a recidivat după o oră și jumătate în care am fost ok.   

Mâncare: 

10.00 - mixul meu

14,00 - salată de roșii cherry cu mozzarella și ridichi și busuioc, adică asta:

Pește la grătar cu broccoli pe un pat de dovlecei, adică asta. Mă rog, am mai cerut de vreo patru ori mai mult broccoli: 

Un cheesecake cică cu foarte puțin zahăr, pe care n-am putut să-l mănânc tot, că era mare. Adică ăsta:

20.30 - shake proteic, 40 de grame de proteină, plus o banană. 

Citit:

Cât timp înfloresc lămâii - de Zoulfa Katouh. Mi-a recomandat-o cineva pe live, o aveam acasă. 43 de pagini, acum, după fotbal. Că m-am apucat să scriu textul ăsta la ora 11 noaptea.  

Văzut: 

Nimic.