Să nu-ți pese de toate!

Uau, ce zi! Și câte am reușit să fac. Mi-am început săptămâna, cum fac de peste cinci ani, cu Edi, omul care mă aranjează la păr și la barbă, apoi am tras Starea sănătății (în sfârșit avem cromă), am fost la antrenament la tenis de masă (am pus lunea, de la 14,30 la 16.00, să văd cum e, că lunea nu apucam să mă mișc deloc), am revenit la treabă, am pregătit live-ul, am făcut cele două live-uri, am ajuns acasă, am mâncat, am văzut un episod din the Agency și o repriză din U cluj - CFR și m-am bucurat pentru Neluțu Sabău, pe care îl ador și m-am apucat să scriu textul. 

Lumea e un dezastru. Și simțim asta din ce în ce mai mult. Totul e pus la îndoială, nu mai există repere, valori, încredere. De pildă, dovleacul ăla înfuriat vrea să candideze pentru al treilea mandat. A zis că va găsi o cale. Că dacă și poporul vrea… de ce nu? Mă uit și la tâmpiții ăștia de pe la noi, te duci cu capul dacă stai să-i asculți, nu alta.

Dar în același timp trebuie să ne păstrăm sănătatea mintală prin procesul de ignorare critică. Pentru că, nu-i așa, nu e posibil să ne pese de toate. M-am aprins azi pe tema asta la live, ignorând, spre disperarea colegilor mei care au lucrat toată ziua să scoată subiecte bune de discutat, scriptul emisiunii. La un moment dat, Luca, noul nostru coleg din regie, căuta disperat pe script în sus și-n jos în încercarea de a-și da seama de unde citesc, ca să fixeze prompterul acolo. Nu citeam, abandonasem cu totul scriptul cum mai fac câteodată. Și i-am îndemnat pe oameni să nu mai aloce atât de multă atenție permanent știrilor. Să aleagă câteva surse de încredere pe care să le consulte o dată, de două ori pe zi, cu program. Și apoi să fie mult mai prezenți în viețile lor, care arată mult mai mișto, am constatat eu, fără întreruperi permanente cauzate de dispozitivele astea care sunt deja parte din noi. 

Burkeman scrie despre asta în cea mai recentă carte a lui, Meditații pentru muritori, și dă două exemple care-s foarte bune. La cele două extreme. Primul este cel al lui Simone Weil, care întrebată de un fost coleg (filosoful Raymond Aron) de ce e atât de necăjită (se întâlniseră întâmplător, pe stradă) spune că e grevă în Shanghai și că armata a tras în muncitori. 

Cel de-al doilea exemplu este cel al lui Erik Hagerman, băiatul de la Nike, care în loc să absoarbă, precum Weil, suferința întregii lumi a decis, după ce Trump a fost ales prima dată în funcția de președinte (trebuie să fii american ca să faci asta și a doua oară), că nu mai vrea să știe nimic din ce se întâmplă în lume. Și când mergea să-și cumpere cafea purta căști în care asculta zgomot alb, ca să nu-i poată auzi pe ceilalți vorbind despre politică. Și presa de ambele culori s-a luat de el, că e arogant, că cine se crede, na, cum face presa ca să atragă atenția publicului, Doar că omul nu era vreun insensibil, o arată implicarea lui în comunitate. Era doar modul lui de a rămâne întreg la cap în toată nebunia asta. 

Și în condițiile în care cea mai importantă resursă e atenția noastră, pe care se bat atât de mulți, cu mijloace din ce în ce mai rafinate, ei bine, poate că soluția este cea propusă de Burkeman, adică să acordăm atenție doar cauzelor pentru care alegem să luptăm. 

Și asta e și cea mai importantă problemă a mea. Că vreau să fac mult prea multe lucruri. Aș fi putut să fac lucrurile mult mai bine la Starea nației dacă nu aș fi lansat și Starea sănătății? Sigur că da. Aș fi putut face lucrurile mai bine la Starea sănătății fără să mă mă bag din nou la școală, cu masterul ăsta de psihologie sportivă? Sigur. Aș fi făcut Starea nației și Starea sănătății mai bine fără să fi pus atâta presiune pe mine și pe toți din jurul meu cu nebunia asta de hub cultural, cu cantină socială, bibliotecă, teatru, două scene, plus o sală de tenis de masă la care lucrăm acum? Sigur că da. Sunt acel om care ar vrea să le facă pe toate și să le facă cât mai repede, că poate i se termină timpul și nu apucă. Problema cea mai mare e că îmi și ies lucrurile astea și asta îmi dă un avânt și mai mare. Am început să simt oboseala. La căpuț. Și trebuie să încep să dau dovadă în perioada următoare de multă ignorare critică. Adică, să mă concentrez doar pe aceste proiecte. Ușor de zis. 

Multă lume nu înțelege de unde am timp să fac tot ceea ce fac. Păi, am eliminat pe rând lucrurile care îmi ocupau timp. Întâi statul pe rețele, apoi, de curând, și naveta. A costat ceva bani mutarea studioului la Ploiești, dar mi-a adus cam trei ore în plus pe zi. Ok, una am băgat-o aici, la jurnal, dar e un exercițiu care îmi face bine. Mă concentrez să fac rost de timp și să nu îmi irosesc atenția pe prostii.

Azi am cerut cinci minute în plus la Instagram, ca să le răspund unor oameni. Dar în general mă încadrez în cele 30 zilnice. 

M-a întrebat cineva azi pe live dacă vreau să mai scriu cărți. Sigur că vreau, ideea e că nu pot face asta cât timp mă ocup de proiectele pe care le facem acum, Starea nației, Starea sănătății, hub-ul cultural, care va presupune multă atenție din partea mea. Nici Atenție cu intenție nu s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi fost Anca. Cum nici cartea despre pilonii sănătății, unde suntem destul de avansați, n-ar fi posibilă fără Anca. Care se ocupă să direcționeze atenția noastră acolo unde contează. 

S-au făcut probe de sunet azi la Cafenea. Băieții de la Zeedo au montat boxele și luminile la scena mare. Vă povestesc mâine. E senzație!  

Sunt rupt, mă duc să mă prăbușesc în pat, Kara, care s-a rugat de noi să ne jucăm cu ea, a obosit alergând de la unul la altul și acum doarme. Mâine la prima oră o scot să ne vadă soarele, am reluat întâlnirile matinale cu auraș. Și cu florile mele: 

Și datele zilei. 

Somn: 7 ore și 33 de minute. Bun. Nota 8. M-am trezit de două ori. 

Pași: 11.200. 

Antrenament: Da, tenis de masă. 1100 kcal (probabil 600 în realitate). 

Mâncare: 

10,30 mixul meu

13,30 - salată cu legume și avocado, o supă cremă de conopidă senzațională:

20,30 - un burrito, un falafel bowl, de la cafenea. Plus o plăcintă cu brânză. 

Citit:

Nimic. 

Văzut: 

The Agency - episodul 9. 

O repriză din U Cluj - CFR. Bravo, Neluțule Blănuțule! Nu țin cu U, țin cu Sabău. A, și nu-mi place deloc CFR-ul.