Vestea bună e că nu ne-am dezomenit de-acum. Și ouă înroșite cu hibiscus

Discuții faine cu prieteni buni. Sport. Citit. Îmbrățișări. Cântat la chitară. Făcut pe Glovo pentru Andreea. Vopsit ouă. Mâncat bunătăți, făcute de Monica.

De Sărbători, Monica vrea să gătească ea. Așa că a făcut azi celebra ei salată de boeuf, mă rog, a la rousse, somon cu verdețuri în aluat făcut tot de ea, pască și alte chestii. Pe seară am înroșit ouă. E singura chestie la care am ajutat și eu. Ba nu, am mai făcut ceva: la somon, am bătut un ou și am uns aluatul cu o pensulă. Îți trebuie cel puțin doctorat pentru asta. Nu știm încă dacă ne-au ieșit ouăle, Monica a vrut o rețetă pe care a văzut-o pe Fb, cu ouăle udate, date prin foi de ceapă și hârtie tăiată în diverse forme, totul prins cu un tifon (rolul meu vital în toată operațiunea a fost să leg tifonul cu ață), apoi totul pus la fiert în ceai de hibiscus. Abia am convins-o să nu mai facă și cozonac, că ne apuca două dimineața. În timp ce scriam, Monica a scos un ou. Senzație! Am pus unul în decor, să iasă poza frumos. Arată mult mai bine în realitate decât la lumina asta. Am convenit că le mai lăsăm pe celelalte încă 30 de minute. 

Am vorbit azi mult despre AI, dar și despre agricultură, cu Radu și cu prietenul Dorel, de la Cluj, pe care la un moment dat l-am ‘’răpit’’ și l-am dus la hub, ca să putem discuta în voie, daor noi doi. Povestesc în zilele următoare, am aflat chestii foarte utile și am dezbătut în voie și vom continua și mâine seară, când ne vedem din nou într-un cerc mult mai mare. Avantajul că nu mai consum alcool e și ăsta, că pot sta ore întregi la discuții mișto, cu sens, care mă încarcă pozitiv. E mult mai mișto decât să cânți pe mese și să nu prea mai ai habar a doua zi ce-ai făcut. Nu mai zic cum e să te scoli dimineața fără durerea aia nenorocită de cap. 

După ce-a văzut azi căminul nostru cultural, Dorel a zis încântat, cu accentul lui de Cluj: ’’mă, Dragoș, ăsta e un centru de fitness pentru creier, ce-ați făcut voi aici!’’ Și pentru suflet, am adăugat eu, că știu ce vreau să facem acolo de luna viitoare. 

Pentru că am luat la citit Jurnalul lui Mihail Sebastian (după ce am citit disputele specialiștilor pe subiect), am pus pauză după câteva pagini și am zis să recitesc - pentru că am făcut-o acum mulți ani prima dată, când aveam o cu totul altă viziune despre lume, De două mii de ani… Cum am devenit huligan. Și-s acolo pasaje care te izbesc pur și simplu prin actualitatea lor. De pildă: 

’’Este ceva profund artificial în întreg sistemul de valori pe care se sprijină viața noastră. Nu numai în economie politică, unde deformările sunt vizibile și răul ușor de localizat. Tulburările monetare sunt numai cele mai evidente, dar nu și cele mai active ale lumii vechi. Sunt alte descompuneri mai grave, sunt alte agonii mai triste. Nu vom pricepe nimic din criza economică pe care o studiem, dacă ne vom opri la aspectele ei tehnice. Ele sunt secundare, absolut secundare. Nu un sistem financiar cade astăzi, ci un sistem istoric. Nu câteva forme se lichidează, câteva fapte, câteva detalii, ci o întreagă structură. Dacă există o criza a noțiunii de valoare în economie și finanțe, ea nu este un fapt particular, ci se integrează într-o criză generală a valorilor pe toate planurile vieții moderne. Trăim cu prea multe abstracții, cu prea multe năluci. Am pierdut pământul de sub picioare. Nu numai raportul dintre hârtie, monedă și aur s-a rupt, ci raportul dintre toate simbolurile noastre și noi. Este o prăpastie între om și cadru. Formele acestea de viață pe care le vedeți s-au dezumanizat. Aș spune mai bucuros, pe românește, că s-au dezomenit. Luați câte una instituțiile noastre, ideile, deprinderile, deșteptăciunile și prostiile noastre, luați-le una câte una și ciocăniți-le. Veți vedea că sună a gol. Viața a evadat din ele, spiritul s-a dus. De ce? Nu știu de ce. Din abuz de inteligență, poate. Nu glumesc. Ni s-a creat o cultură și o civilizație pornind de la inteligență ca primă valoare, ceea ce este un lux scump și mai este o îndrăzneală exagerată. Între noi și viață am crezut că noi decidem. Asta este o tragică semeție. Noi nu suntem nimic și a fost unul Descartes care a crezut altfel. Uite, îi plătim oalele sparte cu 300 de ani în urmă. Mă tem că astăzi a venit timpul proștilor. Adică nu mă tem deloc. Mă bucur că inteligența a învățat ce a știut să facă și unde să ne ducă. Ne întoarcem acum, pocăiți, amărâți și cu oboseala a trei veacuri, ne întoarcem în pădurile prostiei și ale vieții vii.’’

Și mă tot învârt în jurul ideii ăsteia: că ne-am dezomenit, cum scrie Sebastian. Ce cuvânt, dezomenit! De pus pe pereți, pe afișe, pe ecrane. Eram, deci, dezomeniți de mult timp, noi, oamenii. Găsim ideea asta în istorie până la antici, în vremurile când Socrate se temea de scris (ironic, știm asta pentru că Platon a scris) așa cum ne temem noi de AI. ’’Vor citi multe, fără să fie învățați cu adevărat, și vor părea cunoscători, dar vor fi în general ignoranți.” Ce ai face dacă mâine ai ști tot, m-a întrebat azi Dorel și de aici am pornit discuția despre AI. 

Lecturile potrivite neliniștesc și liniștesc în același timp, pentru că îți arată că nu e nimic nou, că toate crizele astea au mai fost. Dar și că nu învățăm nimic.

Sărbători cu bine! Fiți speranță!

Și datele zilei: 

Somn: 8 ore și 28 minute. Foarte bine. Nota 9. 

Pași: 8500.  

Antrenament: Da, forță, full-body, că doar nu m-oi băga și mâine la sală. Abia luni… ;)

Mâncare: 

10.30 - salată cu omletă, la cafenea. 

17,30 - salată a la rousse, un iaurt grecesc, icre, somon cu verdețuri în aluat.  

21.30 shake proteic. Stau să iau lumină și o să gust și niște pască. 

Citit:

De două mii de ani… Cum am devenit huligan - 67 de pagini.

Văzut: 

Nimic. 

Ascultat: 

The Slaps - Mudglimmer