Vina workaholicului. Și supă de ceapă

Ultima zi de treabă la studio, am înregistrat podcastul Vocea nației, care se va difuza mâine și urmează o vacanță pentru echipele Starea nației și Starea sănătății până după Paște. Adică vom reveni la treabă și pe ambele canale cu producții miercuri. Când am terminat și interviul cu Mircea Toma (care a durat două ore în loc de una, vina e a mea, am fost destul de dezorganizat, pentru că n-am avut prea mult timp azi și nu m-am pregătit cum trebuie), Luca, noul nostru coleg din regie, mi-a zis în timp ce strângea prin platou: deci, ne mai vedem abia miercurea viitoare, da? Și întâi am ezitat, apoi am tras aer în piept și am zis, încurcat: da, da, eu probabil o să trec pe aici cu treabă și mâine, și vineri, dar nu mai înregistrăm nimic, e ok, ne vedem miercuri. Am sentimentul ăsta de vină profundă de fiecare dată când decid să îmi iau câteva zile libere. Și probabil nu le-aș lua dacă ar fi vorba doar despre mine, dar îmi dau seama că toți colegii au nevoie de zilele astea. Doar că fiind obișnuit să lucrez continuu mă cuprinde vina atunci când decid să iau o pauză. Sigur, am acest lux, să decid eu când îmi iau zile libere. De care simt că am nevoie mult mai des decât acum zece ani, decât acum cinci ani. Tâmpit sentiment, să simți vină când îți iei zile libere, voi îl aveți? Cum vă descurcați cu el? Că eu îmi caut repede chestii de făcut, ca să dispară vina. Practic, nu stau. Monica mi-a zis că speră - e felul în care zice ea că se supără dacă fac ceva - ca măcar în zilele de Paște să nu scriu în jurnal. 

Pe măsură ce terminăm cu amenajarea hub-ului, ne pregătim să începem lucrările la cantina socială. Ziua de azi a fost cu discuții cu proprietarul spațiului, cu constructorul și cu doamna arhitectă care s-a oferit să ne ajute cu acest proiect. Sperăm să meargă totul repede, mai ales că suntem foarte aproape să primim ajutor aici din partea unei companii mari din Ploiești, urmează să depunem proiectul imediat după Paște. Ar fi excelent, pentru că nu mai avem acum forța financiară să terminăm repede și cantina. 

A trecut și Tania Ghinea să vadă spațiul de la Ploiești, pentru că am închiriat aici și câteva camere pentru un centru de recuperare pentru sportivi și nu numai, unde Tania va veni de cel puțin două ori pe săptămână. Sperăm ca înainte de 1 iunie să funcționeze și acest centru, să nu mai fim nevoiți să trimitem toată ziua copii la București pentru tot felul de proceduri pe care le putem face aici, la prețuri mult mai bune. 

Am mâncat azi o supă de ceapă excelentă, care va fi în meniu la noul hub. Am cerut-o insistent și Cătălin, noul nostru chef, care lucrează acum la meniu, a făcut-o excelent. S-a aprobat.  

Am făcut interviu cu Mircea Toma, de la CNA, despre cenzură, libertate de exprimare. Am aflat cu bucurie că CNA poate da jos de acum acele clipuri făcute cu AI, în care eu le spun oamenilor să cumpere acțiuni la hidroelectrica pentru a câștiga 8000 de lei pe lună. A făcut și ceva bun războiul ăsta hibrid și tentativa de lovitură de stat sponsorizată de Rusia, ne-a trezit un pic instituțiile. E nevoie de reglementare, dar la fel de mult e nevoie să fim atenți să nu rămânem fără parte din drepturi și fără libertate de exprimare. E atât de simplu să nu apreciezi ce ai atunci când e mereu acolo. Dacă ai trăit și vremurile alea în care erai învățat acasă să nu sufli o vorbă la școală despre ce se discută în casă, despre ce auzi în casă, atunci știi să apreciezi libertatea, să o așezi în fruntea valorilor tale. În democrația asta a noastră (cu toate bubele ei), avem dreptul să vorbim. Să criticăm. Să râdem de cei care conduc. Să cerem socoteală. Să spunem că ne e frică. Că ne doare. Că nu mai putem. Mulți confundă asta cu libertatea de a urla tâmpenii. Libertatea devine armă de dispreț, hate pe rețele, atentat la libertatea celorlalți. Între timp, în alte colțuri ale lumii, oamenii își riscă viața ca să spună o propoziție. Ca să scrie o frază. Ca să filmeze un adevăr. Iar noi, aici, ne plictisim de adevăr. Ne dăm ochii peste cap când cineva vorbește prea mult despre drepturi, despre libertate. Războiul ăsta hibrid e la început. Mă uit la ce se întâmplă în State, e incredibil. Dar americanii vor rezista ofensivei autoritarismului. Răspunsul dat de cei de la Harvard e fabulos. Dar o democrație ca a noastră n-are cum să reziste, am văzut deja asta. Și vor veni după noi toți. Jurnaliști, profesori, avocați, judecători, funcționari, activiști civici. Mai vorbim. Vă pupă Kara:

Și datele zilei: 

Somn: 8 ore și 3 minute. Ok, dar m-am trezit de două ori pentru că amorțisem din cauza poziției.  

Pași: 8400, ies și la plimbare.  

Antrenament: Da, forță, umeri și brațe! De mâine reiau și tenisul de masă, mă simt mult mai bine cu piciorul. 

Mâncare: 

11.30 - omletă simplă, salată de roșii cu brânză. 

14,30 - supă de ceapă, salată orientală cu hamsii. 

20.00 shake proteic. O banană. 

Citit:

Mașinăria de minciuni - 32 de pagini. 

Văzut: 

Nimic.