Doar morții sunt consecvenți. Urzici. Plăcintă. Și nu vă mai tăiați stomacul!

Amestecate azi. Relaxare dimineață, apoi o înmormântare, tenis, din nou relaxare pe seară. Și abia aștept să mă culc. Bate un vânt năprasnic afară, așa că plimbarea de seară probabil nu va avea loc. Oricum sunt rupt, că am fost la tenis azi, n-am mai putut să stau. Ok, nu joc fotbal o lună și nu alerg, cum a zis medicul, dar nu pot să nu joc tenis de masă o lună. 

Deși am rugat-o pe Oana să programeze un live pentru azi la Starea sănătății nu m-am simțit în stare să-l fac. Așa că nu l-am făcut. Dar aș fi vrut să vorbesc despre nebunia asta cu oameni care fără să aibă probleme grave de sănătate vor să slăbească tăindu-și stomacul. 

Mâine încep să îi sun pe candidați, am decis că facem șase interviuri, cu primii cinci din sondaje, Elena Lasconi, Crin Antonescu, Nicușor Dan, Victor Ponta, George Simion, plus independentul Daniel Funeriu. Sper să accepte să vină la Ploiești. Teatrul nu e gata, nu putem face așa cum voiam, cu public, dar studioul e pregătit pentru interviuri unu la unu. 

Biblioteca va fi și ea gata săptămâna viitoare, a început montarea rafturilor. Azi dimineață am discutat la cafenea cu Bogdan, designerul nostru de la hub, despre cum vom face noi audiții de viniluri și cât de mișto va fi. 

Tot dimineață, la cafenea, m-a abordat un tip plin de viață, a vrut o poză cu mine. Mai era cu cineva care habar nu avea cine sunt. Sunt foarte amuzante fazele astea. O persoană e foarte emoționată, bucuroasă, fericită că mă vede, cealaltă se uită încurcată și nu înțelege nimic, întrebându-se în gând: cine naiba o mai fiu și ăsta? Și de ce eu nu-l cunosc? Ca astea-s întrebările din mintea lor e evident după expresia fețelor. Și ăsta îi tot zicea despre mine, mă lăuda, povestea câte a învățat urmărind ceea ce fac. Cu mine mâncând la masa alăturată. Dar nu vorbea despre Starea nației, ci despre Starea sănătății. Și la un moment dat îmi spune: l-am adus pe prietenul meu să-i ziceți ce credeți despre operația la stomac, domnu’ Dragoș, că el vrea să-și taie stomacul ca să slăbească. Că altfel nu poate, e gurmand. Nu era obez, avea doar burtă cum am avut și eu. Un băiat tânăr, nu cred că sărise de 35 de ani. Și i-am spus că ar trebui să stea de vorbă cu mai mulți specialiști. Pentru că din ce am citit eu și din ce discuții am avut cu un medic care face astfel de proceduri, dar nu le-ar recomanda nimănui care nu are mari probleme de sănătate și asta ar fi singura soluție, stilul de viață de după operație trebuie să fie cu totul diferit față de cel din prezent și mulți oameni au mari probleme după această intervenție. Că ’’pacienții’’ cred că fac operație și pot să aibă apoi același stil de viață din prezent. Ceea ce mă face să cred că ori nu s-au informat suficient ori nu li se spune adevărul. Așa că am vorbit cu fetele de la Starea sănătății și vom face un episod pe tema asta și vreau să găsesc și unul-doi medici cu care să discut despre beneficii și riscuri. Așa, ca idee, eu cred că riscurile sunt mult mai mari, mai ales la cei care nu suferă de obezitate morbidă sau nu au alte probleme medicale pe care obezitatea le accentuează. La acești oameni, este tratat simptomul, nu cauza. Operația asta este ireversibilă, adică nu poți să mergi la medic peste doi ani să spui: știți, mai aveți stomacul meu, că aș vrea să-l puneți la loc, am decis că mi-e mai bine cu el decît fără. Pe lângă riscurile destul de mari pentru sănătate, e o operație invazivă, chiar dacă mortalitatea e scăzută când operația e făcută în centre specializate, sunt lucruri pe care trebuie să le faci apoi toată viața. Cum ar fi că trebuie să iei anumite vitamine și alte substanțe toată viața. B12, fier, calciu, vitamina D. Deci, pastile peste pastile. Analize dese, controale medicale permanente. Devii pacient pe viață, neavând garanția că nu te îngrași din nou. Corpul se adaptează, poți recâștiga kilogramele în plus. Există studii, m-am apucat să citesc, care susțin că până la unu din doi pacienți de confruntă cu recădere în cinci până la zece ani. Apoi, mulți nu țin cont de faptul că pot avea kilograme în plus fără să aibă probleme metabolice. La fel cum există oameni slabi la aspect, dar pe dinăuntru au toate organele înconjurate de grăsime (TOFI - Thin Outside Fat Inside). Deci, slăbitul nu înseamnă automat sănătate. Nu înțelegem asta, corpul are o capacitate extraordinară de vindecare, dacă e ascultat, nu agresat. În plus, asta e o afacere de miliarde de dolari. Nu e normal să fie permisă afișarea pe blocuri a unor mesh-uri uriașe cu imaginea unor medici care te invită să-ți tai stomacul. E un subiect interesant, o să cer și niște informații cu privire la numărul anual de pacienți, cred că e destul de mare. Adică, nu are valoare statistică, dar eu cunosc cinci oameni care au făcut asta. Unul dintre ei a murit la a doua intervenție, doi dintre ceilalți regretă că au făcut operația și au probleme. Cu ceilalți doi n-am apucat să stau încă de vorbă, dar o voi face. Vreau să găsesc și oameni care vor să vorbească despre asta în fața camerei, poate iese chiar de un documentar frumos. Dacă ați trecut prin așa ceva sau știți pe cineva care a făcut operația și vrea să vorbească despre asta, fie că se simte bine sau rău, lăsați în comentarii. Mulțumesc. Astea sunt subiecte importante, care trebuie abordate de jurnaliști. Din păcate, la câți bani bagă clinicile mari medicale în publicitate… Vedeți, de-aia e important să sprijiniți presa independentă, abordează subiectele de interes public, pentru că e plătită din contribuțiile cetățenilor. 

Am fost la o înmormântare la prânz. Cineva din familie, după o perioadă de chinuri cumplite. Acele situații care pun familia apropiată la grea încercare și tot ce-și doresc cu toții e să se termine mai repede, atât pentru cel care suferă, cât și pentru ei, să-și poată vedea mai departe de viață. Și e ceva ce vom face în continuare, pentru că tot AI-ul de pe planetă nu va putea să înlocuiască munca asta de îngrijire. Chiar dacă AI-ul va lua locul medicilor în cel mult zece ani, va fi nevoie de oameni pentru a avea grijă de oameni. Din păcate, dacă nu suntem atenți, probabil doar pentru asta va mai fi nevoie de noi. 

Am luat-o și pe Andreea cu mine. A fost prima înmormântare la care a participat. Avea opt ani când a murit tata, n-am luat-o. N-a rezistat să asculte toată slujba și mi-a spus pe drumul de întoarcere - când discutam despre cum dădea la final preotul cu exemple de înviere ca și cum zilnic învie oameni după ce-au început să putrezească - că dacă eu și maică-sa nu îi spunem clar că vrem înmormântare de-asta cu sicriu și băgat sub pământ SRL ea ne arde și ne împrăștie apoi undeva frumos. I-am zis că pe măsură ce va înainta în vârstă își va schimba părerea asta. Dar da, o să-i spunem ce are de făcut. Și uite, apropo de motivație pentru a fi sănătos cât mai mult din anii care ți-au rămas, pentru cei care își permit, care au un trai decent și un serviciu unde nu sunt sclavi, unde nu sunt exploatați. Ce poate să te motiveze mai tare ca părinte să ai grijă de tine, să faci eforturi ca să fii sănătos decât ideea că mai târziu, în ultimii ani, ultimele luni, nu-i vei chinui pe ai tăi cu suferința ta? Sigur, nu depinde cu totul de tine, dar dacă poți să micșorezi serios riscurile de ce să n-o faci? 

Pe de altă parte, nu trebuie să picăm nici în partea cealaltă, să devenim mașini, suntem înconjurați de ele. Trebuie să avem grijă să și trăim. Viața trăită cu adevărat e cea în care permiți contradicția. Azi crezi ceva, mâine simți altceva. Azi taci, mâine țipi. Azi ești puternic, mâine te prăbușești. Azi lacrimile-ți sunt de durere, mâine de fericire. Asta înseamnă să trăiești. Obsesia mea pentru control permanent mă încurcă de multe ori aici. E important să ne dăm voie să trăim. Să avem curaj să trăim. Să ne permitem libertatea de a fi altfel. În fiecare zi. Fără frică, fără vină. Și mi-am amintit de o vorbă spusă de Aldous Huxley: „Prea multă consecvență este la fel de dăunătoare pentru minte cum este pentru corp. Consecvența este contrară naturii, contrară vieții. Singurii oameni complet consecvenți sunt morții.” 

Am trecut pe la mama apoi, împreună cu Andreea. Și ne-a pus masa. Eu am băgat urzici cu hrean șicu mămăligă, Andreea, o tocăniță de legume cu mămăligă. Senzație! 

Sincronizarea a fost perfectă, mama avea în cuptor plăcintă cu mere și plăcintă cu brânză. Am mâncat, am luat și la pachet pentru Monica și Robert. Ce bine că mama este! 

Și datele zilei: 

Somn: 8 ore și 10 minute. Excelent. Nota 9. 

Pași: 12.800. 

Antrenament: Da, tenis de masă. Două ore și 15 minute, 1600 de Kcal (probabil vreo 600 real) 

Mâncare: 

10,00 - salată de legume și avocado, clătită cu năut și trei ouă poșate.

14,00 - urzici cu hrean și mămăligă, două plăcinte.  

20,00 - paste cu pesto, kefir, patru plăcinte, două cu brânză și două cu mere

Citit:

Mașinăria de minciuni - 19 pagini. 

Văzut: 

Un episod din The Agency.