Nu vă mai supărați domnu' Dragoș Pătraru. V-am descoperit de curând, de la anularea turul 1, și mereu când scoateți un episod mă uit la dumneavoastră și îmi anunț prietenii. Ne uităm împreună, comentăm și râdem. Atât eu, cât și prietenii mei vă apreciem enorm pentru ceea ce faceți. Inspirați foarte mulți tineri. Ne dați foarte mult curaj și reușiți să contribuiți la formarea unei generații mai optimiste și mai încrezătoare în viitorul pro european al României. Chiar dacă trăim vremuri tulburi, emisiunea dumneavoastră, a domnului Valeriu și umorul specific m-au ajutat să-mi păstrez optimismul pentru viitorul României și al nostru ca populație. Așa cum ați spus și dumneavoastră, trebuie să lucrăm împreună, fiecare în comunitatea noastră mică pentru a fi din nou bine. Și eu am început să fac asta și voi continua să-mi fac datoria de cetățean cum pot mai bine. Nu știu dacă o să conteze mesajul meu așa mult. Știu că după-amiaza aceasta ați spus că vă gândiți să renunțați la emisiune. Vă înțeleg și e de înțeles să aveți astfel de gânduri. Să știți că nu sunteți singurul care a trecut prin asta. Am primit și eu numeroase amenințări cu moartea, blesteme și mesaje de la tot felul de scursuri care își doreau să-mi fie violată familia de ruși. Totul după ce m-am decis să fiu activă pe Tik Tok în speranța ca voi reuși să trezesc câțiva oameni din transa gurului. Și nu sunt singura, sunt foarte mulți români în această situație. Așa cum spuneați și dumneavoastră voastră, nu putem renunța. Ei sunt atât de disperați încât ar folosi tot felul de arme de intimidare în prostia lor pentru a ne face să renunțăm. Însă, sunt sigură că lucrurile pentru România o să fie mai bune. Iar faptul că suntem atât de mulți oameni obișnuiți care au devenit interesați de politică, sunt pro Europa și au devenit activi pe Tik Tok este un merit al dumneavoastră. Ați oferit curajul foarte multor oameni de a face acest lucru: de a vorbi pe internet despre pericolul Rusiei și al politicienilor incompetenți. De asemenea, sper să îi dați în judecată pe cei care au contribuit la realizarea acelei liste. Nu este normal și scursurile astea trebuie să învețe că nu pot zice orice le debitează mintea aia cu jumătate de neuron. În încheiere, aș vrea să vă recomand ultimul film al lui Radu Jude: Nu te aștepta prea mult de la sfârșitul lumii. Mereu când simt că totul pare întunecat, îmi aduc aminte că umorul e singura lumină. Iar filmul lui Jude reușește să ne ofere umorul acela care luminează totul în jur
Bravo Dragoș, esti gura noastra de oxigen in perioada asta sufocanta. Tu si Valeriu sunteti printre putinii pe care ii mai urmatesc. La recomandarea ta am ajuns si pe platforma asta, sa te urmaresc si aici. Imi gasesc greu timp liber pentru mine, dar din putinul ala imi rezerv timp pentru voi, si nu regret. Iti multumesc mult pentru ce faci. Cu stima, un sclav analfabet din diaspora care semneaza cu degetul…
Felicitari Dragos! Te urmăresc de ceva timp si apreciez foarte mult ceea ce faci. Ma intreb cum mai rezisti in toata mizeria asta si cum ramai normal. Nu stiam de nebunia asta cu listele, in bula mea nu s-a discutat de asa ceva si ma bucur ca, ajuatat de exemplul tau, am renuntat la tik-tok din decembrie, am sters aplicatia fb de vreo 3 saptamani iar la insta am pus limita de 30 minute. Ma simt mult mai bine de cand nu mai vad toata mizeria aia si ma bucur ca nu ajunge la mine prin bula. Acum citesc Ganduri de pe o planeta nervoasa, Matt Haig, care vine sa sublinieze efectele tehnologiei si ale lumii moderne asupra sanatatii mintale.
“Trăim într-o lume care ne supraîncarcă mințile și ne epuizează sufletele, iar adevărata provocare este să găsim echilibrul și liniștea în mijlocul haosului.”
Cred că și îngăduința are o limită și că acum e o oportunitate bună ca toti cei menționați pe lista minune împreună să dați in judecată oamenii care au gândit-o. E frustrant să tot vedem oameni care încearcă sa informeze lumea, sa dezvolte spiritul critic sunt efectiv târâți prin noroi.
Eu tot zic ca e dog whistle pentru cine trebuie. Si fix aia caută: scandal. Eu zic ca e momeală. Se pregătește altceva. Dar da ar fi de preferat sa se adune mai mulți să combată atacurile de acest fel.
E foarte posibilă și varianta asta, să caute intenționat scandal. Cine știe ce le mai poate mintea? Dar cred și eu că dacă toți s-ar pune de acord ar fi un semnal de alarmă că presa independentă are ceva de spus și că ei nu pot face chiar tot ceea ce vor
Servus. Tuturor. Traiesc de ceva timp in alta tara si am si cetatenia; nu mai votez pentru Romania, fiindca am actele expirate si sa fac altele costa mult timp, nu se renteaza timpul pierdut, dar cel mai important, nu mi se pare normal sa votez pentru Romania atat timp cat eu traiesc in alta tara. Acum simt ca viitorul meu nu se va mai intersecta cu Romania. De ce sa votez eu presedintele asociatiei la Patraru pe scara daca eu nu locuiesc acolo?
DAR sunt unul dintre cei care intetin focul cum pot eu mai bine! De ce? Fiindca cineva trebuie sa lupte cu nedreptatea. Eu l-am ales pe Dragos, fiindca duce o lupta pe mai multe planuri avand mai multe proiecte ziaristice si, in plus. investeste in cultura, asa cum poate el.
Dragos, daca sunt oameni ca mine. si sunt multi, care cred in ceea ce faci, atunci trebuie sa-ti dai seama ca ai o mica armata in spatele tau. Noi nu avem talentul tau de ziarist, dar investim in el. De ce? Fiindca oameni trebuie sa aiba pe cineva de partea lor impotriva coruptiei, inculturii, dezinformatiei si sa-i inspire in proiecte frumoase pentru viitor. Nutresc speranta ca romanii sa descopere ce inseamna normalitatea cat mai repede. Cotizez pentru ca romanii au acum mai mare nevoie ca niciodata de raze de lumina!
Eu cred că este necesar un proces dacă ne dorim să ajungem o țară în care asta să fie ceva obișnuit, iar justiția să funcționeze optim. Sunt necesare extrem de multe procese! Până se satură și pierde-vară ăștia cu amenințările și listele, dar și judecătorii plictisiți care nu prea au de lucru pentru astfel de chestii.
Să înțeleagă toată lumea că așa funcționează societatea dacă admitem că suntem sub domnia legii (Rule of Law) și nu sub domnia puterii (Rule of Man). Altfel, putem să declarăm liniștiți că la noi legea n-are importanță și este făcută de 'ăl mai baștan interlop/ politician corupt/ securici, care are puterea să cumpere justiția, să intimideze, să agreseze fizic etc.
Capucino? Nu ziceai tu sa bem cafeaua buna ca atare, sa nu o "stricam" cu alte chestii (zahar, lapte)? :)
Legat de bulion... departe de mine gandul de a-i lua cumva apararea imbecilului dar, nici eu n-am rezerve de bulion in camara. Eu nu fac si ca atare cumpar, de la o bacanie din apropiere, sticluta cu sticluta. Adica, nu tot ce nu faci tu e rau :)
Legat de FAN... pfff... doar ce m-am linistit si m-ai reactivat. Stim ca de sarbatori curieratul sare in aer. Tocmai de aceea am achitat si trimis din timp un colet mic undeva in tara. Dar, a stat toate zilele intr-un punct de lucru, probabil cazut pe undeva de mic ce era, desi adresa de livrare era la 500 m de ei, si a fost livrat pe 8 ianuarie. Le-am scris, nu ca sa-i injur de data asta, ci sa le bat obrazul pentru ca, leader de piata fiind, au si responsabilitati, nu numai sa incaseze banii si sa nu livreze coletele, ca nu e ca si cum ii ia prin surprindere an de an de an. Sa opreasca preluarea coletelor cand ajung sa fie full sau, cu 2 luni inainte de sarbatori, sa angajeze curieri, pe perioada limitata. Si am primit scuze. Da, multumesc, fac ceva pe scuzele de genul asta! Dar cei 2 baietii care livreaza acasa si la munca, sunt foarte ok! Imi pare tare rau ca ai trecut prin asta, stiu cat de greu este sa fii neputincios.
Azi iti multumesc pentru ca n-ai renuntat, inca, la munca ta, la lupta ta si la noi!
Pot sa pun mana in foc ca pe aceeași lista, desi nu am văzut-o , nu se afla de exemplu "organizația pentru combaterea traficului de minori" dar se află organizatii "anti-crestine" precum Recorder. Lista aia e dog whistle pentru naziști sa stie ce firme sa atace. Observă cum apelează la ura prin mențiunea a orice prezinta o amenintare pentru BOR. Mai bine ti-ai pregati moderatori si avocati pe alte fronturi. Ba mai mult vezi cu cine poti colabora din lista aia. Unde-i unul nu-i putere unde's doi puterea crește. Lafel cum ei se organizează acum puteti si voi sa va uniți pentru ca au dat sfoară in țară care sunt taberele.
asta cu ”listele negre sunt semnul că ne facem treaba bine” e de păstrat și băgat la căpuț. mai ales acum, când parcă statul se pune cu răul pe oricine.
în fine.
eu tot mențin părerea pe care am scris-o și la video: procesul e un precedent bun. ok, nu poți să-l faci tu, coalizează-te cu 1-2 și faceți împreună. dar e nevoie ca genul ăsta de chestii să nu mai fie lăsate să treacă... pentru că. (nu există niciun motiv suficient de bun care să combată așa hal de calomnie). trebuie să știm cu toții poziția justiției din românia la genul ăsta de situații, pentru că e un mare gol aici. nici eu n-am așa mare încredere că statul român o să facă ceva extraodrinar, dar tot e un exercițiu necesar.
totuși, m-am stricat de râs la lista aia. bianca drăgușanu, radu paraschivescu, dani oțil toți actorii din las fierbinți. urlu de fericire.
tocmai de asta, o să țin sus și tare. e nevoie ca lumea să ia atitudine. și aș vrea să văd un proces curat pe chestia asta - măcar din partea acuzării.
vreau și eu ratatouille. o să trec zilele astea pe la cafenea că tot poftesc de când am văzut, acu 8 ani, filmul

De trei saptamani mie nu îmi gasesc un colet cei de la "Fan-ul-vieții"

Bafta! Tuturor!
Spune-mi pe ce listă ești ca să-ți spun cine ești... Plângere penală, Normal.
Kara poate fi liniștită, guvernatorii ei sunt fiabili 🥰
Eu cred că este necesar un proces dacă ne dorim să ajungem o țară în care asta să fie ceva obișnuit, iar justiția să funcționeze optim. Sunt necesare extrem de multe procese! Până se satură și pierde-vară ăștia cu amenințările și listele, dar și judecătorii plictisiți care nu prea au de lucru pentru astfel de chestii.
Să înțeleagă toată lumea că așa funcționează societatea dacă admitem că suntem sub domnia legii (Rule of Law) și nu sub domnia puterii (Rule of Man). Altfel, putem să declarăm liniștiți că la noi legea n-are importanță și este făcută de 'ăl mai baștan interlop/ politician corupt/ securici, care are puterea să cumpere justiția, să intimideze, să agreseze fizic etc.
Capucino? Nu ziceai tu sa bem cafeaua buna ca atare, sa nu o "stricam" cu alte chestii (zahar, lapte)? :)
Legat de bulion... departe de mine gandul de a-i lua cumva apararea imbecilului dar, nici eu n-am rezerve de bulion in camara. Eu nu fac si ca atare cumpar, de la o bacanie din apropiere, sticluta cu sticluta. Adica, nu tot ce nu faci tu e rau :)
Legat de FAN... pfff... doar ce m-am linistit si m-ai reactivat. Stim ca de sarbatori curieratul sare in aer. Tocmai de aceea am achitat si trimis din timp un colet mic undeva in tara. Dar, a stat toate zilele intr-un punct de lucru, probabil cazut pe undeva de mic ce era, desi adresa de livrare era la 500 m de ei, si a fost livrat pe 8 ianuarie. Le-am scris, nu ca sa-i injur de data asta, ci sa le bat obrazul pentru ca, leader de piata fiind, au si responsabilitati, nu numai sa incaseze banii si sa nu livreze coletele, ca nu e ca si cum ii ia prin surprindere an de an de an. Sa opreasca preluarea coletelor cand ajung sa fie full sau, cu 2 luni inainte de sarbatori, sa angajeze curieri, pe perioada limitata. Si am primit scuze. Da, multumesc, fac ceva pe scuzele de genul asta! Dar cei 2 baietii care livreaza acasa si la munca, sunt foarte ok! Imi pare tare rau ca ai trecut prin asta, stiu cat de greu este sa fii neputincios.
Azi iti multumesc pentru ca n-ai renuntat, inca, la munca ta, la lupta ta si la noi!
Hai, sa fim bine!
Da, categoric mers în justiție! 🤗
Pot sa pun mana in foc ca pe aceeași lista, desi nu am văzut-o , nu se afla de exemplu "organizația pentru combaterea traficului de minori" dar se află organizatii "anti-crestine" precum Recorder. Lista aia e dog whistle pentru naziști sa stie ce firme sa atace. Observă cum apelează la ura prin mențiunea a orice prezinta o amenintare pentru BOR. Mai bine ti-ai pregati moderatori si avocati pe alte fronturi. Ba mai mult vezi cu cine poti colabora din lista aia. Unde-i unul nu-i putere unde's doi puterea crește. Lafel cum ei se organizează acum puteti si voi sa va uniți pentru ca au dat sfoară in țară care sunt taberele.
asta cu ”listele negre sunt semnul că ne facem treaba bine” e de păstrat și băgat la căpuț. mai ales acum, când parcă statul se pune cu răul pe oricine.
în fine.
eu tot mențin părerea pe care am scris-o și la video: procesul e un precedent bun. ok, nu poți să-l faci tu, coalizează-te cu 1-2 și faceți împreună. dar e nevoie ca genul ăsta de chestii să nu mai fie lăsate să treacă... pentru că. (nu există niciun motiv suficient de bun care să combată așa hal de calomnie). trebuie să știm cu toții poziția justiției din românia la genul ăsta de situații, pentru că e un mare gol aici. nici eu n-am așa mare încredere că statul român o să facă ceva extraodrinar, dar tot e un exercițiu necesar.
totuși, m-am stricat de râs la lista aia. bianca drăgușanu, radu paraschivescu, dani oțil toți actorii din las fierbinți. urlu de fericire.
tocmai de asta, o să țin sus și tare. e nevoie ca lumea să ia atitudine. și aș vrea să văd un proces curat pe chestia asta - măcar din partea acuzării.
vreau și eu ratatouille. o să trec zilele astea pe la cafenea că tot poftesc de când am văzut, acu 8 ani, filmul
Tati, mai ești pe o listă. Am făcut eu una cu youtub-eri pe care îi urmăresc. Uneori mă cam enervezi dar încă ești pe listă. 😁
Ar merita un proces.